A cincea înfrângere pe teren propriu a Viitorului Ianca. Unirea Braniștea și-a luat revanșa după înfrângerea din tur

Viitorul Ianca nu se regăsește încă la meciurile jucate pe teren propriu, acolo unde din 6 partide jucate în acest sezon a câștigat un singur punct. Sâmbătă după amiază, pe stadionul din Plopu, Viitorul Ianca a întâlnit pe Unirea Braniștea. În meciul tur, jucat pe 10 septembrie, la Galați, echipa din Ianca s-a impus cu scorul de 2-1, dar în meciul de ieri gălățenii și-au luat revanșa și au câștigat cu același scor, golul victoriei venind în minutele de prelungire.

După o primă repriză echilibrată și fără mari ocazii de gol, la pauză scorul a rămas egal, 0-0. 

În repriza a doua au venit și golurile. În minutul 59 Țicămucă a deschis scorul pentru echipa din Braniștea. În minutul 81, în urma unei faze fixe, Marius Moroianu a restabilt egalitate. În minutul 90+4, Gabriel Răducan a marcat golul victoriei oaspeților. 

Viitorul Ianca: A. Mihai – M. Iordache, D. Popa, M. Moroianu, R. Păvălache – C. Ciucureanu, M. Dima, C. Chivu, R. Băluță (min. 46 A. Petrache) – M. Coman, D. Cheleș (min. 68 Șoptică)

Unirea Braniștea: Ursu -Mihai, Voicu (D. Gîță), Enache, Hilohi – Năpîrlică, Murgoci, Ţicămucă (Spînache), Răducan – Gherghişan (M. Cireș), Dumitru (Manea).  

După 12 etape din campionatul Ligii a III-a, seria a II-a, Unirea Braniștea este pe locul 5 cu 22 de puncte, un punct mai puțin decât echipa de pe locul patru, ultima poziție ce asigură accederea în play-off, CSM Focșani. Viitorul Ianca este pe locul 7, cu 12 puncte. 

Sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 14.00, Unirea Braniștea va reveni pe stadionul ”Oțelul” pentru jocul cu Metalul Buzău, echipa de pe locul doi. În etapa a 13-a, Viitorul Ianca va juca în deplasare, pe terenul liderului seriei a II-a, CSM Râmnicu Sărat. 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.