A demarat brusc la vederea polițiștilor. Cel aflat la volan nu avea permis de conducere , iar autoturismul avea ITP-ul expirat

Vineri dimineață, 8 iulie a.c., la ora 09:20, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică acționau pe raza municipiului Brăila, iar pe strada Vadul Ghecetului au observat un vehicul al cărui conducător, la vederea polițiștilor, a demarat brusc, circulând cu viteză mare.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, fiind oprit la scurt timp, pe aceeași stradă, iar la volanul vehiculului a fost identificat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Brăila. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar ITP-ul vehiculului era expirat.

Brăileanul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 1.305 lei conform O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, pe numele acestuia a fost întocmit și dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.