Unii cred că deținerea unui permis de conducere valabil este facultativă

Sâmbătă, 9 iulie, polițiștii brăileni au depistat în trafic un bărbat care conducea un moped deși nu poseda permis de conducere, și un tânăr aflat la volanul unui autoturism deși avea permisul suspendat.

În data de 9 iulie a.c., în jurul orei 15:25, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un moped pe strada Griviței.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, în aceiași zi, la ora 19:15, polițiști din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul are dreptul de a conduce suspendat.

Pe numele celor doi brăileni au fost întocmite dosare penale și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.