Accident cu cinci vehicule implicate între Valea Cânepii și Albina

Astăzi, în jurul orei 15.00, din cauza fumului degajat de la un incendiu de vegetație, cinci autovehicule s-au tamponat pe DN 21 între localitățile Albina și Valea Cânepii.

Fumul degajat de un incendiu de vegetație pe marginea DN 21 afectează vizibilitatea pe acea porțiune de drum. patru autoturisme și un microbuz s-au tamponat, iar unul dintre acestea s-a răsturnat în afara părții carosabile. La fața locului se află două autospeciale ale poliției pentru dirijarea traficului.

De la ISU Dunărea Brăila la fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD și un echipaj al serviciului descarcerare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dunărea Brăila, col. Ștefan Stoian a spus că incendiul a fost anunțat cu șase minute înainte de a se produce accidentul. Incendiul a fost anunțat la 14.50 și echipajele de stingere ale pompierilor au plecat spre Valea Cânepii, pentru că incendiul nu a fost ca fiind în apropierea drumului național. Focul la vegetație s-a desfășurat pe o suprafață de aproximativ 2 ha.

Șoferul unui autoturism marca Dacia Logan, care se deplasa dinspre Slobozia spre Brăila, ar fi oprit mașina din cauza fumului gros care îi afecta vizibilitatea. În acel moment, ar fi fost lovit de un alt autoturism marca Volkswagen, dar și de o camionetă înmatriculată în Bulgaria, ambele venind dinspre Brăila. În urma impactului, autoturismul Volkswagen s-a răsturnat în șant, în timp ce camioneta ar fi pătruns pe contrasens, unde s-a ciocnit de un microbuz școlar și de un alt autoturism marca Fiat.

Microbuzul școlar ar fi transportat cadre didactice.

În total au fost victime, dintre care un copil, toate conștiente. toate persoanele accidentate au fost preluate de ambulanțe și transportate la UPU Brăila. Niciunul nu a avut afecțiuni grave, ci doar cap spart sau contuzii, nefiind necesară internarea. Vârstele persoanelor accidentate au fost între 44 de ani și 78 de ani, iar fetița are 6 ani și a avut un traumatism la brațul stâng.

Traficul pe acea porțiune de drum s-a desfășurat aproximativ o oră alternativ, pe un sens de mers.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.