În această dimineață, la ora 10.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila a organizat şi desfăşurat un exerciţiu tactic de cooperare cu forţe şi mijloace în teren privind intervenţia pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generate de un accident cu victime multiple pe DE 584.

Scenariul accidentului a prezupus anunțarea în această dimineață, în jurul orelor 10.00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila prin apel la S.N.U.A.U. – 112, despre producerea unui accident pe DE 584, pe raza localităţii Albina, în care sunt implicate trei autoturisme.

Din primele informaţii, în cele trei autoturisme implicate în accident, sunt 15 victime dintre care zece sunt încarcerate, având politraumatisme şi cinci cu răni uşoare care au reuşit să iasă din autoturismele avariate.

Având în vedere numărul mare de victime a fost activat Planul Roşu de intervenţie.

Obiectivele generale ale exerciţiului au vizat perfecţionarea capacităţii de interoperabilitate în sistem integrat şi antrenarea structurilor de intervenţie în vederea gestionării unor situaţii de urgenţă cu un grad ridicat de complexitate.

De asemenea s-a urmărit dezvoltarea deprinderilor pentru coordonarea unitară a acţiunilor de intervenţie, identificarea şi monitorizarea riscurilor existente precum şi armonizarea pregătirii personalului operativ pentru realizarea în timp scurt şi în mod organizat a măsurilor şi acţiunilor de protecţie şi intervenţie în caz de accidente cu victime multiple.

 

Articolul precedentCaporal Mușat – cartier rezidențial doar pe hârtie
Articolul următorDoi minori din Ianca, acuzați de furt