Accidentați pe trecerea de pietoni de un șofer octogenar
Accidentați pe trecerea de pietoni de un șofer octogenar

Joi seara, un autoturism Logan, condus de un brăilean octogenar, a accidentat o femeie și fiul ei care traversau strada 1 Decembrie 1918, în zona intersecției cu strada Roșiori. Femeia și copilul s-au angajat în traversare, cel mic fiind cu o tricicletă, în momentul în care au fost izbiţi de maşină. Victimele au fost preluate de ambulanţă pentru îngrijiri medicale.

O femeie de aproximativ 39 de ani şi un copil de 3 ani au fost loviți de un autoturism pe marcajul pietonal din zona Piaţa Mare, la intersecţia străzii 1 Decembrie 1918 cu strada Roşiori. În urma impactului cei doi pietoni au fost trântiți pe carosabil, parbrizul mașinii fiind spart în urma impactului, iar femeii i-a zburat încălțămintea din picioare.

Poliţiştii au efectuat cercetări la faţa locului și au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentAcțiuni de selecție și trial la Dacia Unirea Brăila
Articolul următorFostul președinte al CJ Brăila condamnat definitiv la 3 ani și 8 luni de închisoare