Acțiune a polițiștilor în zona stațiilor CFR, precum și în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Joi, 12 august a.c., în intervalul orar 07.00-09.00, pe raza întregului județ, poliţiştii brăileni, în continuare au desfășurat acțiuni, în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale, acționând pe principalele artere rutiere, atât din județ cât și din municipiu, dar și în zone ce manifestă risc în producerea de fapte antisociale, în zone aglomerate, în zona stațiilor CFR, precum și în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. 

În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 15.900  de lei, dintre care, 32 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, respectiv pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, depășirea regimului legal de viteză, neportul centurii de siguranță, nerespectarea semnificației semnalelor luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată, nerespectarea coloanei de vehicule de la trecerea la nivel cu calea ferată, intrând pe sensul opus de circulație.

Au fost reținute 4 permise de conducere, astfel: două pentru conducerea sub influența  alcoolului, unul pentru nerespectarea coloanei de vehicule de la trecerea la nivel cu calea ferată, intrând pe sensul opus de circulație și un permis de conducere pentru nerespectarea semnificației semnalelor luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată .

În continuare polițiștii  vor desfășura, pe raza intregului județ, astfel de acțiuni, în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale.

Polițiștii rutieri brăileni recomandă participanților la trafic să respecte normele privind circulația pe drumurile publice și să adopte o conduită preventivă în trafic.

De asemenea atât bicicliștilor, căt și celor care aleg să se deplaseze cu trotineta electrică, polițiștii le recomandă să nu conducă astfel de vehicule dacă au consumat băuturi alcoolice, permanent să aibă oconduită preventivă în trafic, să nu efectueze manevre riscante și nu în ultimul rând, să nu uite de elementele luminoase și reflectorizante în echiparea trotinetei sau bicicletei- le poate salva viața!

”Pune STOP! la trecere la nivel cu calea ferată, oricât de mult te-ai grăbi și oricât de lungă ar fi coloana din fața ta! NU TE GRĂBI SĂ TRECI DINCOLO, AR PUTEA FI PENTRU TOTDEAUNA! DÂND PRIORITATE TRENULUI, DAI PRIORITATE VIEȚII!” este mesajul transmis de polițiștii brăileni participanților la trafic. 

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.