Polițiștii brăileni au desfășurat astăzi dimineață o acțiune pentru respectarea normelor în domeniul piscicol și al transportului naval

În ziua de 12 august a.c., în intervalul orar 07.00-09.00, pe raza întregului județ, poliţiştii brăileni au desfășurat acțiuni, în sistem integrat, pentru respectarea prevederilor legale, care reglementează transportul naval de persoane și agrement nautic, precum și cele privind domeniul piscicol, ocazie cu care au fost efectuate controale pe raza județului Brăila, inclusiv pe fluviul Dunărea.

Astfel, polițiști din cadrul structurilor de ordine publică și transporturi, în cooperare cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila au verificat două ambarcațiuni de agrement și șapte ambarcațiuni de pescuit, fiind  aplicată o contravenție, în valoare de 300 de lei, pentru lipsa permisului de pescuit recreativ-sportiv. Totodată , aceștia au legitimat 31 de persoane și au controlat 18 autovehicule, oferind cetățenilor recomandări pentru siguranța rutieră și pentru respectarea normelor legale din domeniul piscicol și cel al transportului naval de persoane și agrement nautic.

De asemenea, au fost constatate două infracțiuni prevăzute de Legea nr. 191/2003, privind infracțiunile la regimul transportului naval.

Astăzi, 12 august a.c., polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila  s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că administratorul unei firme de transport persoane și auto pe fluviul Dunărea, efectua activități de transport cu o navă neînmatriculată. S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de activități de transport cu o navă neînmatriculată, polițiștii continuând cercetările sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.

Tot astăzi, polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a condus o navă efectuând transport persoane și auto pe fluviul Dunărea, fără a deține certificat de conducere corespunzător pentru astfel de nave. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de activități de transport cu o navă, fără a deține certificat de conducere corespunzător pentru astfel de nave, cercetările continuându-se sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați. 

În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii oricăror fapte antisociale, inclusiv în ce privește ilegalitățile în domeniul piscicol și cel al  transportului naval de persoane și agrement nautic.

Imagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.