Acțiuni ale polițiștilor pentru respectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice

În perioada 05-06 aprilie a.c., poliţiști din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Rutier, Poliția Orașui Ianca, Poliția Orașului Făurei, Poliția Orașului Însurăței, au acționat pe raza județului Brăila, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, respectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice și, implicit, pentru reducerea accidentelor rutiere. 

 Cu această ocazie, polițiștii au aplicat 52 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice prevăzute de O.U.G. 195/2002, valoarea totală a amenzilor fiind de 23.835 lei .

Aceștia au sancționat atat depășirea vitezei legale de deplasare a vehiculelor, depășirea neregulamentară,conducerea pe drumurile publice a vehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului, dar și nepurtarea centurii de siguranță.

De asemenea, polițiștii au reținut patru permise de conducere, două pentru nerespectarea regimului legal de viteză și alte două pentru efectuarea manevrei de depășire neregulamentară.  

”În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii oricăror fapte antisociale, inclusiv în ce privește ilegalitățile în domeniul circulației pe drumurile publice” precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.