Ami va cânta în noaptea de Revelion la Brăila

Ami va cânta în noaptea de Revelion la Brăila
Ami va cânta în noaptea de Revelion la Brăila

Primăria Municipiului Brăila organizează şi în acest an o petrecere de Revelion pe platoul din Piaţa Independenţei. Spectacolul are cap de afiş pe cântăreaţa AMI.

Conform programului, de la ora 22.00 va avea loc un program artistic de muzică uşoară susținut de Grupul de copii „Stelutele Dunărene”, condus de profesor Liliana Toader, iar de la ora 22.30, va cânta solistul vocal brăilean George Petrenco.

De la ora 23:00 este programat concertul susţinut de AMI. Andreea Ioana Moldovan, în vârstă de 29 de ani, mult mai cunoscută după numele de scenă stilizat AMI, este o cântăreață din România, de muzică dance. Este cunoscută pentru piese ca „Trumpet Lights” sau „Deja Vu” feat. Grasu XXL, cu care este prezentă în clasamentele muzicale din România din 2012.

Au urmat cursurile la Palatul Copiilor din Baia Mare și a participat la numeroase festivaluri naționale și internaționale. Totodată, Ami a studiat și vioara, timp de 12 ani.

După absolvirea liceului, Ami a plecat la București unde a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică, secția Compoziție Jazz–Muzică Ușoară. Tot la București l-a cunoscut pe Adi Colceru (David Deejay), la sfârșitul anului 2011. Întâlnirea a fost de bun augur pentru că Adi căuta o voce feminină pentru un nou proiect. Astfel, Ami a intrat în gașca Dav7 Music.

Ami a activat în trupa de backing vocals a Paulei Seling și a participat la prima ediție a concursului X Factor, unde a avut-o chiar jurat pe Paula. În 2012, Ami și-a lansat primul single cu sprijinul celor de la Media Pro Music, „Trumpet Lights”, piesă compusă de David Deejay

Imediat după ce se va da numărătoarea inversă, brăilenii vor avea parte de un super show de artificii, iar apoi va urma un spectacol de lasere. Petrecerea va continua de la ora 00:25, când pe scenă vor urca artişti de muzică populară brăileni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.