Angajații APT lăsați pe drumuri! Adrian Tabarac: ”Personalul a fost anunțat de pe o zi pe alta că va fi restructurat”

 

Consilierii locali ai Partidului Național Liberal Adrian Tabarac și Constantin Sîrbu au participat la ședința Adunării Generale a Acționarilor de la Administrația Piețelor și Târgurilor (APT) Brăila, în speranța că vor clarifica o serie de nereguli la APT, semnalate în ultima perioadă în spațiul public.

Una dintre acestea viza modul în care angajații APT au fost obligați să opteze pentru posturi, deși nu aveau calificarea necesară. În plus, la finalul lunii ianuarie, mulți salariați au primit notificare că, până la 1 februarie, trebuie să opteze pentru un post de paznic sau să plece de la APT.

Oamenii se plâng că, în realitate, au aflat de pe o zi pe alta că vor fi restructurați, așa că am mers la APT, în calitatea noastră de consilieri locali, și am solicitat niște clarificări. Când am întrebat-o pe doamna director Meluța Drăguț care au fost principiile în baza cărora s-a decis restructurarea de personal, aceasta s-a limitat la a ne prezenta un caz punctual, al unui șofer care a rămas fără mașină și postul trebuie desființat.

Doamna director nu recunoaște ca au fost angajați recent oameni pe posturi noi fără să susțină vreun concurs, iar cei care au fost angajați cu concurs sunt puși acum să mai susțină încă unul, pentru a-și putea păstra locul de muncă. Doamna director minte cu zâmbetul pe buze și, evident, nu recunoaște că personalul a fost anunțat de pe o zi pe alta că va fi restructurat”, spune Adrian Tabarac, președintele municipalei PNL Brăila.

 

Liberalii vor cere clarificarea situației în CLM

 

De altfel, cei doi consilieri liberali spun că minciunile despre starea reală de la Administrația Piețelor și Târgurilor Brăila se țin lanț și că directorul susține că starea economică este cât se poate de bună și că societatea este pe plus.

O să așteptăm ședința în care se vor face alocările bugetare către societățile aflate în subordinea Consiliului Local Municipal Brăila și vom vedea atunci cum stau lucrurile de fapt, pentru că CLM a tot dat bani pentru Administrația Piețelor. Vom vota împotriva oricărei distribuiri de fonduri către piață, cât timp societatea stă așa bine financiar. Înseamnă că poate să își susțină inclusiv investițiile din fondurile proprii”, au avertizat cei doi consilieri liberali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.