Arestat preventiv după ce a produs un accident având permisul suspendat

La data de 21 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au reținut un tânăr, în vârstă de 26 de ani, domiciliat fără forme legale în Brăila, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și vătămare corporală din culpă.

În fapt, la data de 20 august a.c., în jurul orei 22:15, tânărul, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor din municipiul Brăila, dinspre Bulevardul Dorobanților către Șoseaua Buzăului, la intersecția cu strada Pietății nu ar fi respectat culoare roșie a semaforului electric și a lovit un autovehicul care circula din sens opus, condus de un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Brăila.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a tânărului în vârstă de 26 de ani, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul tânărului în vârstă de 28 de ani, iar în cazul tânărului în vârstă de de 26 de ani, rezultatul a fost de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice la spital pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

La data de 21 august a.c., judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a tânărului în vârstă de 26 de ani, pentru  o perioadă de 30 de zile.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.