Programul Zilelor Muzeului Brăilei ”Carol I”

La 141 de la întemeiere (23 august 1881, prin Decretul Regal nr. 2134, semnat de Regele Carol I la Sinaia), Muzeul Brăilei „Carol I” organizează o serie de activități în perioada 22-26 august.

Luni, 22 august, ora 17, la Casa Memorială „Panait Istrati” din Grădina Publică, a avut loc o seară de istorie literară, ce a cuprins lansarea cărții După șaisprezece luni în URSS (Spovedanie pentru învinși) de Panait Istrati și dezbaterea: Glose despre învinși și învingători. Au prezentat Zamfir Bălan și Viorel Coman.

Marți, 23 august, der la ora 11.30, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian, nr. 3), sala „Regele Ferdinand și Regina Maria”, au loc o serie de manifestări aniversare:

  • alocuțiuni oficiale;
  • lansarea periodicelor Muzeului Brăilei „Carol I”: Istros, Analele Brăilei, Colocvii Dunărene;
  • deschiderea expoziției foto-documentare „Împreună pentru Ucraina”;
  • prezentarea medaliei „Gheorghe Munteanu Murgoci – 150 de ani de la naștere”;
  • deschiderea expoziției de grafică „Lumină din lumină în temnițele comuniste”;
  • prezentarea cărții rare (tipărită la Moscova, în anul 1638), oferită de Rotary Club Brăila;
  • Miercuri, 24 august, ora 17, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian, nr. 3), o seară de arheologie brăileană:
  • deschiderea expoziției temporare „Din bube, mucegaiuri și noroi, intrați să le vedeți și voi”;
  • conferința „Brăila în secolul al XVIII-lea – dezvoltarea ca fortificație de frontieră”;
  • conferința „Orașul de sub oraș! Hrubele cetății Brăilei între realitate istorică și mit urban”.

Prezintă: Costin Croitoru și Niculina Dinu;

Joi, 25 august, ora 17, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I” – Centrul Diversității Culturale (Piața Traian, nr. 3) are loc deschiderea expoziției temporare „Demonstrație de radiofonie”, organizată sub genericul „Colecții și colecționari” – Colecția Nicușor Popoacă,  expoziție ce cuprinde radiouri din perioada 1925-1965;

Vineri, 26 august, ora 17, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian, nr. 3), sala „Regele Ferdinand și Regina Maria” – seară de filosofie românească: Conferință „Anton Dumitriu”. Prezintă: Vasile Zecheru, Cristinel Munteanu, Viorel Coman, Vasile Datcu, Valentin Popa.

ImagineImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.