Brăila a cedat la 6 goluri în fața campioanelor de la Vâlcea

HC Dunărea și CSM Rm. Vâlcea au deschis returul campionatului Ligii Naționale cu un meci care a umplut Sala Polivalentă Danubius din Brăila. Deși iubitorii handbalului din Brăila sperau într-o replică bună dată de fetele lui Hrupec în fața liderului, începutul de meci a fost dezastros pentru gazde, care au primit 7 goluri în primele 8 minute, interval în care au înscris o singură dată, și atunci din aruncare de la 7 metri. La final campioana de anul trecut s-a impus la șase goluri diferență, scor 25-31 (10-18).

Trifunovic a marcat primul gol al meciului, iar Brăila a egalat prin Dmitrovic din aruncare de la 7 m. ”Taifunul” vâlcean a marcat apoi de 6 ori la rând și în minutul 8 diferența era de 6 goluri. Brăila a marcat al doilea gol abia în minutul 9, prin Alina Czeczi. La jumătatea primei reprize scorul era 7-12, dar a urmat o perioadă de 12 minute în care Brăila nu a marcat și în minutul 27 oaspetele conduceau cu 9 goluri, scor 7-16, după ce nici ele nu au mai marcat din minutul 23. La pauză diferența a rămas de 8 goluri, scor 10-18, după 30 de minute în care oaspetelor le-a intrat aproape tot ce au aruncat pe poartă, iar de partea cealaltă Batinovici a avut 9 intervenții reușite.

Repriza a doua a început mult mai echilibrat, diferența menținându-se la 7-9 goluri. În minutul 38 Czeczi a marcat pentru 15-21, dar în minutul 48 Glibko a refăcut diferența de 9 goluri, scor 17-26. Cu cinci minute înaintea finalului de meci Dache a marcat în poarta goală pentru 23-28 și publicul brăilean spera că fetele lui Hrupec se pot apropia și mai mult. Din păcate nu a fost așa și Vâlcea s-a impus la 6 goluri diferență, scor 25-31, iar ultimul atac l-a dus până la fluierul de final fără să arunce la poartă.

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Aneta Udriștioiu -6 goluri (4 de la 7 m), Marina Dmitrovic -5 (2 de la 7 m), Elena dache -4, Alina Czeczi -4, Bianca Tiron -2, Tamires Morena de Araujo -2, Claudia Constantinescu -2. Dmitrovic și Udriștioiu au ratat câte o aruncare de la 7 m. În poartă Gabriela Dobre – 2 intervenții și Marina Razum -4 intervenții. Au mai jucat: Gabriela Bucur, Natașa Krnic, Nicoleta Safta, Bojana Milic.

Pentru CSM Rm. Vâlcea au marcat: Myrea Gonzales -7 goluri, Iryna Glibko – 6 (toate în repriza a doua), Jelena Trifunovic -4 (toate în prima repriză), Norgard Ostreballe -4 (2 de la 7 m), Asma Elghaoui -3, Alicia Fernandez -2, Raluca Băcăoanu -2, Marta Lopez -1, Diana Badea -1, Mădălina Zamfirescu -1. Au mai jucat: Marta Batinovic -13 intervenții, Diana Ciucă – 4 intervenții, Yulya Dumanskaya – portari, Kristina Lipscevic, Cristina Florică, Samara Da Silva.

HC Dunărea Brăila rămâne pe locul 7 în Liga Națională, cu 21 de puncte în 14 meciuri, iar etapa viitoare ar trebui să joace cu Corona Brașov, dar probabil că nu se va mai juca acest meci. Următorul joc va fi astfel pe 8 februarie, în deplasare, la CSM Slatina, iar următorul meci acasă pe 22 februarie, cu Măgura Cisnădie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.