Brăila este județul cu cele mai mari despăgubiri primite pentru Pesta Porcină Africană

Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează, în prezent, în 108 localităţi din 16 judeţe, cu un număr de 493 de focare, dintre care 10 în exploataţii comerciale. În alte cinci judeţe s-au semnalat doar cazuri la mistreţi.

Potrivit datelor centralizate, în total, au fost eliminaţi 365.591 de porci afectaţi de boală şi există 1.325 de cazuri la mistreţi.

De asemenea, până la ora actuală, au fost stinse 752 de focare, dintre care: 136 în judeţul Tulcea, 124 în judeţul Brăila (dintre care şapte în exploataţii comerciale), 117 în judeţul Ialomiţa, 103 în judeţul Călăraşi (dintre care unul într-o exploataţie comercială), 92 în judeţul Constanţa, 53 în judeţul Bihor, 27 în judeţul Giurgiu, 24 în judeţul Satu Mare, 20 de focare în judeţul Buzău (dintre care unul într-o exploataţie de tip A), 9 focare în judeţul Ilfov, câte 6 focare în judeţele Olt şi Teleorman, câte 3 focare în judeţele Vrancea, Timiş şi Maramureş, câte două focare în judeţele Dâmboviţa (dintre care unul într-o exploataţie de tip A) şi Covasna, iar câte un focar în judeţele Bacău, Arad, Sălaj, Argeş şi Dolj.

Până la această dată, au fost despăgubiţi 8.643 proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 251,802 milioane de lei.

Cele mai mari despăgubiri au fost plătite în judeţul Brăila, unde s-au plătit 172,174 milioane lei pentru 3.218 de exploataţii dintr-un total de 3.228 de exploataţii.

Conform ANSVSA, cele mai multe focare sunt în judeţele: Tulcea – 440 (dintre care 5 focare la exploataţii comerciale şi un focar la o exploataţie de tip A, respectiv 164 de cazuri la mistreţi), Satu Mare – cu 142 de cazuri la mistreţi, Giurgiu – cu 28 de cazuri la mistreţi, Buzău – cu 18 cazuri la mistreţi, Brăila – cu 12 focare (dintre care 4 focare la exploataţii comerciale), respectiv 24 de cazuri la mistreţi, Ialomiţa – cu 12 focare în gospodăriile populaţiei şi 155 de cazuri la mistreţi şi Maramureş – cu 10 cazuri la mistreţi.

În restul judeţelor afectate se înregistrează de la unul la opt focare.

ANSVSA a anunţat că România a primit primele două tranşe din grantul de 34,28 milioane de euro, reprezentând contribuţia financiară a Uniunii Europene (UE) pentru combaterea Pestei Porcine Africane (PPA). Astfel, prima tranşă, în valoare de 10 milioane de euro, a fost virată pe data de 13 decembrie 2018, iar cea de-a doua, de 3,9 milioane de euro, în data de 28 decembrie 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.