CS Făurei aproape și-a asigura menținerea în Liga a 3-a

CS Făurei a reușit în etapa intermediară disputată miercuri seara, al 12-lea punct în meciurile din deplasare și a luat o opțiune serioasă în lupta pentru evitarea retrogradării.

Echipa lui Bănel Nicoliță a reușit o remiză, scor 1-1 (0-0) pe terenul celor de la CS Popești-Leordeni în urma căreia sunt în proporție de 99 % salvați de la retrogradare. Doar o minune mai poate să mai facă posibilă retrogradarea echipei din Făurei

Prima repriză a fost una în care echipa din Făurei a fost superioară și a avut mai multe ocazii de a deschide scorul. Bănel Nicoliță a avut trei lovituri libere din preajma careului advers, dar de fiecare dată mingea a trecut puțin pe lângă poarta apărată de Duțu.

În minutul 17 Stelică Nicoliță a scăpat singur cu portarul Duțu și a încercat o scăriță, dar portarul a reușit să devieze în corner. În minutul 25, Daniel Percă a șutat puternic de la circa 20 de metri, dar mingea a lovit bara din stânga porții gazdelor.

În repriza a doua CS Făurei a deschis scorul în minutul 65, după o posesie prelungită. Iliescu a pasat în adâncime pentru Fineas Roată, iar acesta cu sânge rece a șutat printre picioarele portarului. În minutul 70 Percă a bătut o lovitură liberă de la 18 metri, dar Duțu a apărat.

în minutul 76, la un contraatac al gazdelor pe partea dreptă a atacului lor, apărarea celor de la Făurei a fost surprinsă nepregătită de o centrare și Lucian Neaţă a trimis cu capul la colțul lung, 1-1.

Arbitrul gălățean Dorin Burloiu a stricat meciul, împărțind cu dărnicie cartonașe galbene și roșii, deși meciul nu a fost unul cu durități. CS Făurei a primit 9 cartonașe galbene și două roșii, iar gazdele au primit 5 cartonașe galbene și trei roșii.

Stelică Nicoiță a fost eliminat în minutul 82 pentru cumul de cartonașe galbene, al doilea fiind primit pentru că a fost văzut de arbitru că bea apă în timpul jocului la aproximativ 20 de metri de linia de margine. Cel de-al doilea eliminat de la CS Făurei a fost Alexandru Drezaliu, în minutul 89, pentru o piedică din imprudență asupra unui adversar, după ce primul a fost primit pentru că a lovit mingea după fluierul arbitrului.

CS Făurei: Stavrev – Băicoianu, Bârsănel, B. Nicoliță, S. Agache – D. Percă, F. Roată, G. Dragomir, D. Iliescu (min. 76 Drezaliu) – A. Pușcașu, S. Nicoliță.

CS Făurei se menține pe locul 9 cu 30 de puncte, iar etapa viitoare va câștiga alte trei puncte, la ”masa verde”, pentru că Delta Tulcea s-a retras din campionat. În ultimele două etape CS Făurei va juca în deplasare cu FCSB 2 și vor încheia sezonul pe teren propriu cu Sportul Chiscani.

Cealaltă echipă din județul Brăila, a stat în această etapă, dar a cumulat 3 puncte, deoarece trebuia să joace cu Delta Tulcea. Sportul Chiscani se află pe locul 12, cu 25 de puncte, iar sâmbătă, 11 mai, de la ora 18.00, va juca pe teren propriu cu FCSB 2, un meci în care s-ar putea decide salvarea de la retrogradare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.