Brăileanca dată dispărută a fost găsită tranșată pe Șoseaua de Centură a Galațiului

Brăileanca Dumitra Plopeanu, în vârstă de 67 de ani, care a fost dată dispărută de sora ei în urmă cu două zile, a fost găsită tranşată miercuri noaptea, în apropiere de Şoseaua de Centură a Galaţiului.

Conform unor surse apropiate anchetei, părţi din cadavru au fost descoperite în jurul miezul nopţii, lângă gardul cimitirului „Sf. Lazăr” din Galați. Mâinile şi picioarele cadavrului au fost găsite în apropierea corpului. De asemenea, pe corpul femeii ucise au fost descoperite mai multe semne de violenţă.

Autorităţile au fost imediat alertate, iar mai multe echipe de poliţişti şi procurori criminalişti au început o anchetă. Cadavrul a fost transportat Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei. Cercetările sunt coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Potrivit datelor furnizate de anchetatori, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunile de omor şi profanare de cadavre. Omorul a avut loc în apartamentul principalului suspect, un bărbat în vârstă de 75 ani din Galați. Acesta i-a aplicat victimei trei lovituri de cuţit, în zone vitale. Cadavrul a fost apoi tranşat în cadă, pus în saci şi transportat ulterior în zona unde a fost descoperit.

Audierea suspectului continuă, pentru a se stabili toate circumstanţele tragediei. Victima, Dumitra Plopeanu, se cunoştea cu suspectul, cu care avea o relație de aproximativ 6 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.