Brăilenii nu se dezic de cuțite! Ultima fiță sunt armele, însoțite de droguri

 

În cursul zilei de duminică, polițiștii brăileni i-au depistat, pe raza municipiului, pe doi brăileni având asupra lor un briceag și mai multe pliculețe de substanțe vegetale.

La data de 30 septembrie 2018, ora 19:20, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică i-au identificat, pe strada Unirii din municipiu, pe doi brăileni, cu vârste de 28, respectiv 31 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului corporal al acestora, polițiștii au găsit asupra tânărului de 28 de ani un briceag cu lama rabatabilă, în lungime totală de 15 cm, iar lama de 6,5 cm, iar asupra celui de 31 de ani au fost gasite șase pliculețe autosigilante, din folie de plastic transparenta, ce conțineau o substanță vegetală mărunțită.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru portul fără drept de obiecte periculoase şi lucrare generală pentru deţinerea de substanţe interzise, urmând ca verificările să fie preluate de către polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, conform competențelor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.