Bucurii pentru copiii din Mărtăceşti

Luni, 26 iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, programul eparhial de tabere desfăşurat în această vară în Arhiepiscopia Dunării de Jos a continuat cu participarea a 15 copii din satul Mărtăceşti, comuna Siliștea, județul Brăila, la activitățile educative și recreative organizate în cadrul Așezământului social-filantropic „Sf. Pantelimon“ – Lacu Sărat.

După o plimbare de acomodare în spațiul natural și primitor al Așezământului de la malul cunoscutului lac sărat din apropierea municipiului Brăila, copiii împreună cu preotul paroh Cristian Calu și câțiva voluntari au participat la rugăcine în spațiul de taină și liniște oferit de Capela ocrotită de Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.

Au urmat susținerea unui mic recital de muzică, în care copiii și-au arătat priceperea și cunoștințele muzicale dobândite în cadrul Ansamblului vocal instrumental Mărtăceşti, inițiat și sustinut de preotul acestei comunități parohiale. În pauzele dintre interpretările muzicale, copiii s-au plimbat cu role și trotinete, s-au jucat de-a lungul lacului și au admirat peisajul.

Masa de prânz a fost oferită de o parohie din municipiul Brăila.

De la Așezământul eparhial copiii au mers să viziteze Mănăstirea „Sfântul Pantelimon“, situată pe cealaltă parte a lacului, unde au avut prilejul de a participa la rugăciune.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.