Campanie europeană în scopul prinderii persoanelor urmărite pentru infracțiuni grave

E.N.F.A.S.T. (European Network of Fugitive Active Search Teams – Rețeaua Europeană a Unităților de Căutare Activă a Urmăriților), împreună cu Europol, Poliția Română și agențiile de aplicare a legii din alte state membre, lansează o campanie de creștere a gradului de informare publică, în scopul prinderii persoanelor urmărite, din Europa, pentru săvârșirea de infracțiuni de omor, trafic de persoane, jaf armat și terorism.

Peste 50 de persoane urmărite, în legătură directă cu grupările de criminalitate organizată, au fost publicate pe site în acest an.

Clipul campaniei: https://youtu.be/CRM7LF9a_f8

Campania vizează, în mod special, liderii și membrii cheie ai grupărilor de criminalitate organizată. Unele dintre persoanele urmărite sunt fie lideri ai grupărilor, care au comis infracțiuni de omor, trafic de persoane, trafic de droguri, fie alte persoane care au săvârșit infracțiuni de omor sau alte acte de violență, în numele grupării, fie persoane care sunt bănuite de spălare de bani și delapidare.

”Prin prinderea persoanelor aflate în roluri esențiale în cadrul acestor rețele, campania urmărește să destructureze grupări de criminalitate organizată.

Vă rugăm să vizitați site-ul web al celor mai căutate persoane din Europa, https://eumostwanted.eu/, pentru a vedea imagini cu persoanele urmărite și să verificați dacă recunoașteți vreuna dintre acestea. Dacă da, puteți anunța, anonim, prin intermediul site-ului web https://eumostwanted.eu/. Ați putea ajuta forțele de ordine să prindă o astfel de persoană.

Europe’s Most Wanted a fost inițiat de comunitatea ENFAST, în ianuarie 2016, cu sprijinul Europol. Membrii ENFAST sunt specializați în localizarea infractorilor fugari, care sunt bănuiți sau au fost condamnați pentru infracțiuni grave și fac obiectul mandatelor europene de arestare. Colaborarea între statele membre este importantă, atunci când este vorba de infracțiuni transfrontaliere și de persoane care fug dintr-o țară în alta și se sustrag, în mod repetat, de la aplicarea legii” informează IGPR.

Încă de la lansare, campania a cunoscut un mare succes, 335 de persoane urmărite fiind publicate pe site. Dintre acestea, 120 au fost arestate, 43 dintre arestări fiind datorate campaniei.

De asemenea, de la lansarea campaniei de anul trecut, în decembrie 2021, au fost efectuate 10 arestări.

Persoanele urmărite de Poliția Română, în această campanie, sunt:

Radu-Stoica Anamaria – împreună cu alte persoane, a constituit un grup infracțional, în scopul exploatării sexuale a mai multor persoane vătămate, precum și în scopul înlesnirii practicării prostituției de către acestea, o parte dintre persoanele vătămate fiind minore. Aceasta a fost condamnată la 10 ani de închisoare.

Paiu Bogdan-Sorin – în perioada septembrie 2019 – ianuarie 2020, ar fi constituit o grupare infracțională organizată, specializată în săvârșirea de trafic de droguri de mare risc, respectiv cocaină, pe care le-a vândut în municipiul Brașov, fiind condamnat la 9 ani de închisoare.

Radu Dorel – la data de 26 ianuarie 2018, înarmat cu un obiect contondent, de tip bâtă de baseball, a lovit, cu intensitate, persoana vătămată, împreună cu alte două persoane, loviturile vizând atât corpul, cât și capul victimei, persoanele bănuite acceptând posibilitatea că victima ar putea deceda, rezultatul fatal fiind împiedicat datorită reflexelor acesteia, cât și a intervenției unei alte persoane. Acesta a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare.

Lupu Petrișor – în noaptea de 11 iunie 2006, împreună cu alți membri ai grupului din care făcea parte, cu intenție, ar fi ucis, într-un loc public, o persoană, prin aplicarea de lovituri cu diverse obiecte. Acesta a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru participare la comiterea faptei. 

E.N.F.A.S.T. (European Network of Fugitive Active Search Teams – Rețeaua Europeană a Unităților de Căutare Activă a Urmăriților) înglobează toate structurile naționale de „Urmăriri”, cu sprijinul Europol, pentru a realiza o cooperare mai strânsă între statele membre ale Uniunii Europene, în ceea ce privește localizarea, arestarea și predarea persoanelor urmărite în baza mandatului european de arestare.

ImagineImagineImagineImagine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.