Campioană olimpică și deținătoare a recordului mondial la săritura în lungime, Anișoara Cușmir a primit titlul de cetățean de onoare al Brăilei

Campioană olimpică și deținătoare a recordului mondial la săritura în lungime, Anișoara Cușmir a primit titlul de cetățean de onoare al Brăilei
Campioană olimpică și deținătoare a recordului mondial la săritura în lungime, Anișoara Cușmir a primit titlul de cetățean de onoare al Brăilei

Consiliul Local Municipal a adoptat, ieri, un proiect de hotărâre prin care i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Brăila fostei atlete Anișoara Cușmir – Stanciu. La ședința desfășurată în Aula Colegiului Gheorghe Munteanu Murgoci au fost prezenți 22 de consilieri din cei 26 aflați în funcție. 

Anişoara Cuşmir-Stanciu, născută pe 28 iunie 1962 la Brăila, este campioană olimpică în anul 1984 la Los Angeles în proba de săritură în lungime.

A început atletismul la vârsta de 10 ani, cu profesorul Ioan Leu, care i-a descoperit calităţile de sportivă. Sub îndrumarea antrenorului brăilean Ioan Moroiu, s-a perfecţionat la săritura în lungime şi a devenit una dintre cele mai cunoscute sportive din lume în această probă.

În palmaresul Anişoarei Cuşmir-Stanciu se mai află şase recorduri mondiale şi titlurile de vicecampioană mondială şi europeană, cea mai bună performanță a sa fiind de 7 metri și 43 de centimetri, pe 4 iunie 1983 la Internaționalele de atletism ale României.

La vârsta de doar 22 de ani a fost nevoită să se retragă din activitate din cauza unor probleme medicale, medicii interzicându-i să mai concureze.

Proiectul privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al Brăilei a venit la iniţiativa consilierilor municipali PSD Brăila Marian Neta, Valentin Pătârlăgeanu, George Caranica şi Virginia – Loredana Badiu. Pe lângă primarul Marian Dragomir şi consilierii municipali, la şedinţă au luat parte şi preşedintele CJ Brăila Francisk Chiriac, prefectul George Paladi, dar şi fostul primar Aurel Simionescu.

De la şedinţă au absentat motivat patru consilieri: Daniela Rădulescu şi Dan Păun de la ALDE, liberalul Cristian Pricop şi PND-istul Bogdan Botea.

Ulterior, în aceeaşi sală, la ora 11:00 a avut loc o altă întâlnire, în care Anișoara Cușmir Stanciu a primit un buchet de flori şi titlul de cetățean de onoare, precum și o plachetă omagială dedicată aniversării a 100 de ani de existență a Colegiului Național Gh. M. Murgoci.

Maestru Emerit al Sportului, Anişoara Cuşmir-Stanciu a primit în anul 2000 Ordinul naţional „Pentru Merit”, în grad de ofiţer.

În prezent, fosta mare campioană olimpică din Brăila este antrenor în cadrul secţiei de atletism a clubului CS Steaua Bucureşti. În 2016, aceasta a coordonat lotului olimpic de atletism JO de la Rio de Janeiro.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.