Caporalul brăilean Cosmin Goleanu este unul dintre militarii răniți astăzi dimineață în Afganistan

Caporalul brăilean Cosmin Goleanu este unul dintre militarii răniți astăzi dimineață în Afganistan
Caporalul brăilean Cosmin Goleanu este unul dintre militarii răniți astăzi dimineață în Afganistan

Patru militari români, aflaţi în misiune, au fost răniţi sâmbătă, în jurul orei 10,00 (ora României), în provincia Kandahar, Afganistan, anunţă MApN. Unul dintre cei patru militari răniți este din Brăila.

Printre cei patru militari români răniță astăzi dimineață în Afganistan se află și caporalul clasa a III-a Cosmin-Cătălin Goleanu. Ceilalți trei militari români răniţi sâmbătă în Afganistan sunt plutonierul Dănuţ Donţu şi caporalii clasa a III-a Cristian Gabăr şi Ionel Cristea. Toți sunt sunt în stare stabilă şi se află internaţi la spitalul militar de tip ROL 3 al Bazei Aeriene Kandahar. Aceştia fac parte din cadrul Batalionului 300 Protecţia Forţei “Sfântul Andrei”. Familiile au fost anunțate.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării o coloană de vehicule blindate MRAP (Mine Resistant Ambush Protected – vehicule rezistente la exploziile minelor şi protejate împotriva ambuscadelor), operate de militarii Batalionului 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei”, aflaţi în misiune în zona de responsabilitate din provincia Kandahar, Afganistan, a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat, urmat de un atac cu armament uşor de infanterie executat de insurgenţi.

”Infanteriştii români au acţionat conform procedurilor şi au respins atacul insurgent, având sprijin terestru şi aerian din partea forţelor americane”, precizează MApN.

Cei patru militari răniţi în urma incidentului au fost evacuaţi pe cale terestră către spitalul militar al Bazei Aeriene Kandahar, toţi fiind conştienţi şi în stare stabilă.

”În urma evaluării medicale, militari au fost internaţi. Doi dintre ei cu fracturi în zona membrelor inferioare, unul cu traumatism cranian închis şi cel de al patrulea cu fractură toracală. Starea lor este stabilă.” precizează MApN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.