Carantină de weekend pentru municipiul Brăila

Municipiul Brăila a depășit pragul critic de 6 cazuri la mia de locuitori, ceea ce înseamnă că intră în vigoare noi măsuri și restricții, potrivit noii hotărâri de Guvern. Potrivit Prefecturii Brăila, astăzi incidența a ajuns la 6,29/1.000 în municipiul Brăila și a fost emisă Hotărârea CJSU Brăila nr. 361/9 octombrie 2021. Conform actului normativ, localitățile cu incidența Covid de peste 6 la 1.000 de locuitori, intră în carantină în weekend, între orele 20:00 și 05:00. Sunt exceptați de la această măsură cei care au schema completă de vaccinare și cei care au trecut prin boală. În localitățile cu rata de infectare peste 7,5 la mie, măsura este valabilă pentru toate zilele săptămânii. De asemenea, masca redevine obligatorie și pe stradă.

Iată cum arată lista completă a măsurilor și restricțiilor:

1 – în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție;

2 – organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție;

3 – organizarea și desfășurarea activității instituțiilor publice sau private de cultură care administrează spații special destinate activităților cultural-artistice în aer liber sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție;

4 – organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție;

5 – organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane;

6 – activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber să se desfășoare în județele/localitățile, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună;

7 – organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) să fie permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, în interior sau în exterior, doar în intervalul orar 5.00-24.00 și doar dacă acestea sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180- a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

8 – organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică;

9 – organizarea de conferințe să fie permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică;

10 – organizarea de mitinguri și demonstrații să fie permisă cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane și cu purtarea măștii de protecție;

11 – măsurile privind interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței sau a gospodăriei să nu se aplice persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții;

12 – activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00 – 24.00;

13 – activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în interiorul centrelor comerciale este permisă până la 50% din capacitatea maximă a zonelor de consum delimitate față de restul spațiului public și amenajate în acest scop;

14 – activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană;

15 – activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

16 – activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului;

17 – activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maxima a spațiului și în intervalul orar 5.00 – 24.00;

18 – activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00-2.00.

Conform actului normativ, pentru a participa la evenimentele de mai sus, publice sau private, sau pentru a avea acces în baruri, restaurante, teatre, cinematografe, cluburi, activități sportive și nu numai, cu excepția copiilor cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani, persoanele fizice vor fi obligate să facă dovada vaccinării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19, care va fi scanat de operatorul economic/organizator prin aplicația mobilă de verificare pusă la dispoziție, gratuit, de către STS.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.