Concursul Național de Grafică „Gheorghe Naum” se va desfășura doar în mediul online

Datorită condițiilor actuale legate de restricțiile impuse de pandemia Covid-19, Concursul Național de Grafică „Gheorghe Naum” – ediția a XXVI-a, se va desfășura numai în mediul on-line, pe site-ul http://concursulgheorghenaum.ro/wp/, în perioada 24-27 noiembrie 2020.

„Repetând, în condiţiile şi la scara propriului destin, traiectoria mai tuturor numelor mari ale plasticii româneşti moderne, Gheorghe Naum a fost un fondator. De numele său se leagă, în perioada interbelică, începutul vieţii artistice organizate la Brăila; înainte de întoarcerea lui de la studii (1930), nu a existat o activitate consecventă în acest sens, ci doar expoziţii itinerante, sporadice. Mai târziu, între 1950 şi 1954, a fost primul director al Pinacotecii oraşului Brăila. Cariera sa a fost axa în jurul căreia s-a structurat, pentru prima oară, viaţa artistică a Brăilei. Opera sa a fixat, tot pentru prima dată, identitatea vizuală a oraşului. Dacă astăzi ştim mai multe despre vechiul chip al Brăilei, dacă putem reconstitui mai lesne atmosfera de odinioară a portului, a străzilor şi a cartierelor sale mărginaşe, dacă tipurile umane (etnice şi sociale) care au populat-o ne sunt încă familiare, este şi pentru că am văzut picturile, gravurile şi desenele lui Gheorghe Naum. Lucrările lui ne-au învăţat să vedem frumuseţea specifică a peisajului brăilean, să o recunoaştem şi s-o apreciem.”  spune Alina-Ruxandra Mircea, muzeograf la secția „Artă” a Muzeului Brăilei „Carol I”.

Organizator al ediției a XXVI-a a concursului Național de Grafică „Gheorghe Naum” este Muzeul Brăilei „Carol I”.

La concurs participă elevi ai claselor VIII-XII din cadrul liceelor de arte și liceelor pedagogice din țară. Tema concursului: MĂRTURII CONCENTRICE.   

Concursul se desfășoară pe următoarele secțiuni: grafică, pictură, ceramică, arte decorative (textile, modă, artă monumentală), fotografie, arhitectură, arte ambientale și design.

La organizarea concursului participă voluntar profesorii: Cătălin Batîr, Alexandra Dinu, Raluca Iancu, Marilena Ioanid, Sorinel Cârstiuc, Alexandru Gurgu, Mădălina Mânzu și laborant Florentina Dumitrescu.

Evaluarea lucrărilor se va face voluntar de către un juriu format din profesori ai Universității Naționale de Arte București.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.