Cozile de la Bariera de la Drajna rămân un coșmar cel puțin încă 3 ani

CNAIR au anunțat că viitorul pasaj rutier peste bariera de la Drajna poate fi gata cel mai devreme la sfârșitul anului 2022. Bariera Drajna rămâne un coșmar pentru șoferi de cel puțin trei ani.

Cu o întârziere de două luni față de termenul avansat în luna mai de ministrul transporturilor Răzvan Cuc, firma care a realizat studiul de fezabilitate a prezentat două soluții.

În prima variantă este vorba de un pasaj în lungime de 302 metri lungime, realizat din beton armat precomprimat, cu un termen de execuție de 18 luni și o valoare estimată între 95 și 100 milioane lei.

A doua soluție a specialiștilor presupune realizarea unui pasaj de 327 metri lungime, cu grinzi din oțel, termen de execuție de 24 luni și o valoare estimativă între 105 și 110 milioane lei.

Predarea studiului de fezabilitate va fi urmată de avizare la nivel de minister, aprobarea indicatorilor tehnico-economici.

Urmează apoi demararea procedurii de proiectare și execuție a pasajului rutier de la bariera Drajna.

Dacă toate lucrurile merg ca unse, cel mai optimist termen de finalizare a pasajului rutier dar și al soșelei de legătură cu Autostrada Soarelui este sfârșitul anului 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.