CSM Rm. Sărat a câștigat cu 4-1 returul cu Dacia Unirea Brăila

Sâmbătă după amiază, pe stadionul Municipal din Brăila, Dacia Unirea Brăila a primit vizita celor de la CSM Râmnicu Sărat, echipă care în prima etapă a campionatului câștigase cu 9-0 meciul cu brăilenii. De data aceasta, râmnicenii au avut ceva emoții, chiar dacă au câștigat cu 4-1. Din minutul 73 Dacia Unirea a jucat în 10 oameni, Leu fiind eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.

Prima situație periculoasă au avut-o brăilenii, în minutul 3, când Duțu l-a lansat pe Robu, dar Toader a ieșit la 14 metri și a reținut din fața jucătorului brăilean. În minutul 7 Leu s-a lovit cap în cap cu Roman, iar jucătorul de la Râmnicu Sărat a părăsit terenul după ce echipajul de pe ambulanță i-a acordat îngrijiri medicale și l-a bandajat la cap. Meciul a fost în continuare unul de uzură, în care oaspeții au încercat, dar n-au putut, iar brăilenii au avut riposte timide, concentrându-se mai mult cum să se apere.

În minutul 25 Dacia Unirea a avut o lovitură de la colț, dar oaspeții au respins și au pornit la atac. Mingea a ajuns în dreapta la Dănuț Oprea, care a șutat pe colțul scurt, Toma a scăpat mingea și apoi a revenit și a scos-o, dar, la semnalizarea tușierei Ana Pușcașu, centralul Cosmin Roman a acordat gol, considerând că mingea a depășit linia porții.

În minutul 35 Bădilaș a executat un corner de pe partea dreaptă, a centrat pe linia careului de 6 metri, la bara a doua, unde Alexandru Duțu a reluat cu capul spre colțul de unde a venit mingea și a restabilit egalitatea, 1-1.

În minutul 40 Constantinescu a șutat de la 25 de metri, lateral dreapta, pe colțul lung, dar mingea a lovit bara porții lui toma și a ieșit în aut de poartă. În minutul 44, după un corner de pe stânga, bătut de Boroșu, Toader a reținut și a degajat puternic pentru romanescu, acesta i-a pasat în centru lui Constantinescu, iar acesta a prelungit în dreapta pentru Mateiciuc, dar acesta a intrat în unghi și a centrat prin fața porții, dar acolo nu a fost niciun coechipier care să reia spre poartă  și la pauză scorul a rămas egal, 1-1.

În minutul 51 Danciu a șutat de la 20 de metri, pe colțul scurt, dar Toma a reținut de lângă bară. În minutul 58 Constantinescu a reluat slab de la 7 metri și din nou toma a reținut. În minutul 60 Oprea a executat o lovitură liberă din lateral dreapta și a trimis în careu, de unde mateiciuc a reluat cu capul de la 8 metri, dar mingea a căzut pe bara transversală și a ieșit în aut de poartă.

În minutul 61 Ioniță a executat o lovitură liberă din propria jumătate de teren și a trimis mingea în adâncime pentru Meteiciuc, iar acesta a trimis din 9 metri, în colțul din dreapta, 1-2. În minutul 66 Damian a centrat de pe partea dreaptă cu exteriorul piciorului stâng și a trimis minga în fața porșții, de unde Ignat a reluat în poartă, de la 2 metri, 1-3.

În minutul 72 la un corner executat de Ignat, Ioniță a reluat cu capul din 6 metri, dar mingea a lovit bara porții lui Toma.

În minutul 73 Oprea a centrat în careu, Surugiu a deviat cu capul și Mateiciuc a trimis din 6 metri în poarta Brăilei. La această fază arbitrul i-a acordat al doilea cartonaș galben lui leu, pentru un fault la Oprea. În minutul 81 Danciu a pasat pentru Constantinescu, acesta a intrat în careu, dar a șutat în portarul toma, ieșit în întâmpinare. Ultima ocazie de gol a fost în minutul 88, când Tănase, singur cu portarul Toma, a șutat în picioarele acestuia și mingea a ieșit în corner.

Arbitrul de centru nu a acordat niciun minut de prelungiri, deși s-au făcut schimbări în repriza a doua.

Dacia Unirea Brăila: Toma – Leu, Sava (min. 85 Radu), Bădilaș, Simion – Robu, Buhăescu (min. 75 Balaban), Răileanu (min. 85 Ene), Boroșu – Duțu (min. 80 Ghiță), Vartolomei (min. 75 Dragomir)

CSM Rm. Sărat: Toader (min. 85 Râpeanu) – Ioniță, Năstase, Oprea, Ignat (min. 85 Codreanu), Ionescu (min. 46 Surugiu), Roman (min. 14 Pâslaru), Danciu, Mateiciuc, Constantinescu, Socol (min. 83 Tănase)

După 10 etape, CSM Râmnicu Sărat este pe locul 2, cu 23 de puncte, iar etapa viitoare va juca pe teren propriu, cu Sporting Liești. Dacia Unirea Brăila este pe locul 10, cu un punct, iar etapa viitoare va primi vizita celor de la CSM Focșani.

ImagineImagineImagine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.