Cu o alcoolemie de 1,38 mg/l a intrat cu mașina într-un stâlp pe Bulevardul Independenței

Cu o alcoolemie de 1,38 mg/l a intrat cu mașina într-un stâlp pe Bulevardul Independenței
Cu o alcoolemie de 1,38 mg/l a intrat cu mașina într-un stâlp pe Bulevardul Independenței

La data de 18 iunie a.c., poliţiştii brăileni l-au identificat, pe raza municipiului,  pe un tânăr care a provocat un eveniment rutier pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

Marți după amiază, în jurul orei 17:30, polițişti din cadrul Biroului Rutier l-au depistat pe un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Brăila, care, în timp ce se deplasa cu mașina pe Bulevardul Independenței, a pierdut controlul asupra mașinii și a pătruns pe trotuarul din partea stângă a sensului de mers, intrând într-un stâlp din beton.

În urma accidentului au rezultat numai pagube materiale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 1,38 mg/l.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.