Dacia Unirea Brăila învinsă cu 5-1 de FK Csikszereda

Dacia Unirea Brăila a jucat astăzi ultimul meci pe teren propriu din acest sezon al Ligii a 2-a. Adversara echipei antrenate de Florentin Petre a fost FK Csikszereda, o echipă cu un buget mult peste media echipelor din al doilea eșalon fotbalistic și care a venit la Brăila să câștige cele trei puncte pentru a se menține aproape de locurile de play-off. Meciul a fost unul frumos, pe o vreme excelentă pentru fotbal, cu ocazii și goluri la ambele porți.

În minutul 4 Schieb a pătruns în careu și a centrat în fața porții pentru Jelena, dar Apostol a trimis în corner din alunecare. În minutul 9, Dacia Unirea a pornit un atac din propriul careu, Robu a combinat cu Duță, iar ultimul i-a pasat la 30 de metri lui Raphael Stănescu care a șutat puternic în bara porții apărate de Gyenge și Gergely a trimis apoi în aut. Un minut mai târziu, același Stînescu, după o pasă primită de la Cocîrlă, a șutat de la distanță, pe jos, și portarul oaspeților a reținut. În minutul 12 la un atac prelungit al brăilenilor, Cocîrlă a șutat de la circa 25 de metri, puțin peste poarta apărată de Gyenge.

În minutul 19, după un corner de pe dreapta, brăilenii au respins în două rânduri și faza s-a încheiat cu un șut de la 20 de metri a lui Szondi, peste poarta apărată de Andrei. În minutul 22 Patrick Petre a șutat de la 18 metri, ușor lateral dreapta, puțin pe lângă vinclul de la colțul scurt. 

În minutul 27. Petre a pătruns pe dreapta și i-a pasat la 18 metri lui Stănescu, dar șutul acestuia s-a dus peste poarta oaspeților. Aceștia au repus din colțul careului de 6 metri și după mai multe pase mingea a ajuns în dreapta, la Aszalos. Acesta l-a observat pe Lóránt Kovács și i-a trimis o pasă la întâlnire în careu, Paliu nu a reușit să ajungă la minge și Kovacs l-a trântit pe portar și a marcat din 6 metri, 0-1.

În minutul 30 Patrick Petre a trimis o pasă în careu pentru Priboi, care din 7 metri trimită pe scurt în poarta oaspeților, dar a fost semnalizat în poziție afară din joc de tușier și golul a fost anulat. În minutul 38, oaspeții au ratat o situație uriașă de gol. Pasă din dreapta a lui Gál-Andrezly pentru Jelena, dar atacantul oaspeților nu a putut trimite în poartă doi metri și Andrei a reținut. Imediat brăilenii au pornit un atac și Cocîrlă și-a ncercat norocul cu un șut de la 18 metri, însă mingea a trecut pe lângă poartă. În minutul 40 Stănescu l-a lansat pe Petre, pe partea dreaptă, acesta a pătruns și i-a pasat din nou lui Stănescu, venit din spate, dar șutul acestuia, pe colțul scurt a fost reținut de Gyenge. 

În minutul 42, pe un contraatac, Schieb i-a pasat în stânga lui Jelena, care a pătruns în careu, dar a fost deposedat din spate, prin alunecare, de Valentin Robu. Atacantul Csikszeredei reușește să lovească în minge, care se duce mult pe lângă poartă, din cădere, iar arbitrul Mădălin Marinescu, din Bucureşti, aflat în apropiere, dictează incredibil penalty și cartonaș galben pentru Robu, care îi spune că nu a faultat. Lovitura de la 11 metri a fost executată de Petre Ivanovici, în stânga, Andrei a ghicit colțul dar nu a ajuns la minge, 0-2. Golul primit dintr-un penalty văzut doar de arbitrul de centru le-a turnat plumb în ghete jucătorilor lui Florentin Petre.

În minutul 45 Gergely a trimis o pasă lungă pentru Jelena, acesta  apătruns înspre centru și i-a pasat în dreapta lui Schieb, care a întors în spate pentru Jelena, la 15 metri, iar șutul acestuia, pe colțul lung, a modificat din nou tabela de marcaj, 0-3. 

După pauză, cei care au marcat primii au fost tot jucătorii lui Valentin Suciu. În minutul 50, Kovacs i-a pasat pe culoar în stânga lui Schieb care a intrat în careu și a trimis în centru, iar Richard Jelena, nemarcat de niciun adversar, a pus latul din 9 metri și a înscris, 0-4. 

În minutul 58 Stănescu a fost faultat la 23 de metri de Peter Gal. Lovitura liberă a fost executată de Patrick Petre, în lateral, pentru șutul lui Raphael Stănescu, care a tras de la 23 de metri, pe jos, lângă bara din stânga, făcând inutil plonjonului lui Gyenge, 1-4.

În minutul 67, după o acțiune de atac a gazdelor, finalizată cu șutului lui Stănescu, de la 18 metri, peste poartă, Csikszereda a pornit un atac rapid. Schieb fentează mai mulți adversari în stânga careului, pasează în centru pentru Jebari, care șutează în blocaj, mingea sare în fața careului la Petre Ivanovici, care preia și șutează cu dreptul din 18 metri lângă bara din stânga, 1-5. 

În minutul 72 Soufiane Jebari a șutat de la 20 de metri, Andrei a respins în față, mingea a ajuns la Hernando, care a șutat din colțul careului mare, lateral stânga, dar din nou Andrei a respins în față. În minutul 85 Jebari a centrat și Rotar a reluat cu capul, dar Andrei a reținut. Un minut mai târziu Peter Gal a pasat în adâncime pentru Hernando, dar acesta a șutat în picioarele portarului Andrei. În minutul 88 Stănescu a șutat de la 18 metri, dar mingea a trecut puțin pe lângă poarta oaspeților.  Un minut mai târziu Csürös a șutat de la circa 30 de metri, dar Andrei a reținut. Ultima fază periculoasă a meciului a avut loc în minutul 90+3, când Stănescu a șutat dintr-o lovitură liberă de la 27 de metri, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă și meciul s-a terminat cu victoria oaspeților cu 1-5. 

Dacia Unirea Brăila: Cr. Andrei – Cocîrlă, D. Ciobanu, Paliu, Mih. Șandru (Stănciulescu 46), Robu (Petrache 56), G. Apostol, Raph. Stănescu, P. Petre (Voinescu 75), Duțu (Gruia 75), Priboi (Apostolache 56). Antrenor: Florentin Petre

FK Csikszereda: Gyenge – Aszalos, Gergely, Apró, Ivanovici, Bara (Csürös 59.), Kovács (Kelemen 70.), Szondi (Jebari 59.), Gál-Andrezly, Schieb (Rotar 67.), Jelena (Hernando 67.). Antrenor: Valentin Suciu. 

Dacia Unirea rămâne pe ultimul loc, cu 2 puncte, după 14 etape, iar FK Csikszereda este pe locul 7, cu 22 de puncte. Pentru Dacia Unirea urmează meciul din deplasare, cu Viitorul Tg. Jiu, iar pentru FK Csikszereda un meci pe teren propriu cu Unirea Slobozia. 

Imagine

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.