Dănăilă prima ieșire publică după ce Iohannis a câștigat primul tur al alegerilor la Brăila

Președintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă a vorbit pentru prima dată după alegerile prezidențiale din 10 noiembrie despre victoria liberalilor în județul Brăila și în special în municipiu. Este pentru prima dată când un candidat al dreptei câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale la Brăila, victoria lui Klaus Iohannis dându-le aripi liberalilor brăileni.

Alexandru Dănăilă a spus într-o conferință de presă că bazinul partidelor de dreapta și bazinul electoral pe care PNL îl are de partea sa este unul care poate determina câștigarea alegerilor. 

Este clar că și vizita președintelui Iohannis la Brăila a contat, în ultima săptămână de campanie. Au fost oameni care nu au reușit să intre în sală pentru că era capacitatea sălii depășită, deși au fost foarte multe locuri puse suplimentar în sală. Cei de la SPP au hotărât să blocheze accesul pentru că numărul oamenilor depășise cu mult numărul estimat de participanți” a spus Alexandru Dănăilă. 

Victoria din primul tur le dă liberalilor speranța că lucrurile se pot schimba, după ce Brăila a fost oraș și județ ”roșu” atâția ani.

În afară de angajări la stat nu știu ce mari locuri de muncă s-au creat, pentru că cei de la PSD încearcă în continuare să controleze și să coordoneze tot ce se întâmplă în județ prin societățile de stat, prin instituțiile de stat și prin tot ceea ce poate statul român să ofere, membrilor lor de partid. de fapt cam asta este problema” a declarat liderul PNL Brăila.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.