Depistat la volanul unui ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, deși nu avea acest drept

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Zona Liberă Brăila efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu rutier, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

 

În data de 26 februarie 2020, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Zona Liberă Brăila – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare, conducând un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor marca MAN și o semiremorcă marca Schmitz, cetățeanul român C.G., în vârstă de 47 de ani. Acesta era însoţit de proprietarul ansamblului rutier în cauză, cetățeanul român, T.N., în vârstă de 49 de ani.

La efectuarea controlului, şoferul nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că bărbatul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat, ca urmare a săvârşirii unei abateri la regimul circulaţiei rutiere.

Totodată, polițiștii de frontieră au constatat că ansamblul rutier în cauză, i-a fost încredințat lui C.G. de proprietarul acestuia, T.N., deși cunoștea faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere  unei persoane căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.