Deputatul Antoneta Ioniță cere demisia ministrului sănătății

Deputatul Antoneta Ioniţă cere public, într-un comunicat de presă, demisia ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, pentru „lipsa de implicare şi ipocrizie” în ceea ce priveşte gestionarea problemelor privind sistemul cardului de sănătate.

După mai bine de trei săptămâni de degringoladă printre pacienţi, medici şi farmacişti, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, îşi cere, în sfârşit, scuze de la utilizatori şi de la bolnavi pentru faptul că sistemul cardului de sănătate este nefuncţional. Trei săptămâni i-au luat ministrului Pintea până să se implice în această problemă de o gravitate extremă. În tot acest timp, cardul de sănătate a fost de mai multe ori nefuncţional, iar în spaţiul public s-a tot vorbit despre lipsa unui contract de mentenanţă. Doamna Pintea a lăsat lucrurile să curgă, sperând că nimic grav nu se va întâmpla şi, ca de obicei, cei care vor deconta vor fi tot pacienţii şi medicii. Pentru lipsa de implicare şi ipocrizie, este timpul ca doamna Pintea să îşi asume realitatea şi să plece„, a declarat Ioniţă.

Antoneta Ioniţă, care este membru în Comisia pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor, susţine că este greu de acceptat că ministrul Sorina Pintea nu cunoştea probleme sistemului sanitar românesc şi nu ştia că actualul contract privind baza de date este expirat sau că sistemul nu beneficiază de mentenanţă.

În 10 iulie 2019, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă. După trei săptămâni, doamna ministru vorbeşte despre măsuri urgente pentru ca platforma să redevină funcţională, despre proceduri de achiziţie în regim de urgenţă, despre un contract expirat şi îi ameninţă cu DNA pe funcţionarii din CNAS, fără să găsească, însă, vreo vină şi preşedintelui casei de sănătate, care a condus în mai multe rânduri instituţia„, a completat Antoneta Ioniţă.

După demiterea președintelui CNAS și numirea pe această funcție a lui Vasile Ciurchea, Ioniță spune că este nepermisă decizia ministrului de a numi în funcție un om asupra căruia planează suspiciuni de corupție.

”Trecutul lui Vasile Ciurchea și dosarul de la DNA, cu un prejudiciu de 16 milioane de euro, nu-l recomandă pentru un astfel de post!
Oare chiar s-au terminat în România specialiștii onești, care pot conduce CNAS, instituție de care depinde destinul pacienților, al medicilor, al spitalelor, policlinicilor, farmaciilor publice și private din țară?” a comentat Antoneta Ioniță. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.