DSP Brăila a propus închiderea a două centre de vaccinare din municipiu

Prefectul județului Brăila, Iulian Timofei, a anunțat că astăzi s-a luat în discuție în cadrul ședinței Nucleului de Coordonare și Conducere a Vaccinarii împotriva SARS-COV-2 propunerea de închidere a două centre de vaccinare din municipiul Brăila. Instituția Prefectului precizează că nu a fost de acord cu această propunere făcută de DSP Brăila.

”Pe fondul scăderii numărului de persoane care solicită vaccinarea, a fost convocată ședința Nucleului de Coordonare și Conducere a Vaccinării împotriva SARS-COV-2, în urma propunerii Direcției de Sănătate Publică Brăila de suspendare a activității a două centre de vaccinare de pe raza municipiului Brăila, cel de la Șantierul Naval Vard și cel de la sala de sport a Școlii «Nedelcu Chercea».

La propunerea prefectului județului Brăila, Iulian Timofei, membrii Nucleului de Coordonare a Vaccinării împotriva SARS-CoV-2 au decis ca niciunul dintre centre să nu se închidă, ci doar să se transforme într-un centru de testare Covid cel de la Vard și într-un centru de vaccinare pediatric pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, cel de la sala de sport a Școlii «Nedelcu Chercea». La momentul actual, la nivelul municipiului Brăila nu funcționează niciun astfel de centru pediatric” se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului Județului Brăila.

Precizăm că în data de 7 februarie în județul Brăila au fost 108 persoane care s-au vaccinat cu doza I sau II de Pftizer, 86 cu doza booster și 10 cu doza a doua de Johnson. De la începutul vaccinării în județul Brăila sunt 98.724 persoane vaccinate complet, din care 23833 vaccinați și cu doza a III-a, 453 vaccinați cu doza a II-a de Johnson, 17 cu doza a III-a de Moderna și doar unul cu doza I pediatrică, pentru copii cu vârsta între 5-11 ani. 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.