Dunărea Brăila înfrângere dureroasă la Mioveni

Dunărea Brăila a fost învinsă la Mioveni în ultima etapă a turului Ligii Florilor, atât de absențele din lot și accidentarea Anetei Udriștioiu, cât și de arbitrajul ostil al gălățenilor Basso și Tofan. CS Dacia Mioveni a câștigat cu 30-27 (16-13), un meci în care Brăila nu le-a avut la dispoziție pe Kurtovic, Pessoa și Kanaval, iar din finalul reprizei întâi s-a accidentat și căpitanul Aneta Udriștioiu.

Meciul a fost controlat de la cap la coadă de echipa gazdă, iar atunci când Brăila arăta o revenire în joc își făceau apariția cei doi arbitri, care au dat nenumărate decizii în defavoarea Brăilei, închizând ochii la abaterile din tabăra gazdelor. Mioveniul a marcat primul gol prin Georgescu, iar în minutul 9 aveau deja 3 goluri avantaj, scor 5-2. Brăila a egalat a doua oară în meci în minutul 16, prin Quintino, la 8-8, după ce mai fusese egal la 1-1. La scorul de 13-11 Brăila a rămas și fără Aneta Udriștioiu, care s-a accidentat, iar gazdele s-au distanțat la 15-11 în minutul 26. Rodrigues Belo a marcat apoi de două ori pentru Brăila și s-a apropiat la 2 goluri, dar la pauză scorul a fost 16-13. Rodrigues a ratat apoi o aruncare din inter stânga, parată de portarul Ion, iar la ultimul atac al reprizei eorgescu a aruncat peste poartă.

După pauză, gazdele s-au distanțat la 18-13 în minutul 33. Brăila a revenit la două goluri în spatele gazdelor în minutul 44, după un gol marcat de Larisa Araujo. În minutul 50 Tamires Morena a primit a treia eliminare și a văzut finalul meciului din tribună, iar Georgescu a marcat de la 7 metri pentru 25-20. Larisa Araujo a marcat de două ori pentru Brăila și a redus handicapul al 3 goluri, iar în minutul 57 aceeași Araujo a marcat pentru 27-26 și a reaprins speranțele în tabăra Dunării. Caraman a apărat o aruncare a lui Lazăr, Rodrigues a recuperat dar a pierdut mingea în fața lui Cîrjan și mingea a ajuns la Lazăr care a marcat pentru 28-26. Quintino a înscris pentru 28-27. La faza următoare de atac a gazdelor Araujo a primit și ea a treia eliminare și apoi Boian a marcat pentru 29-27. Da Rocha a aruncat în bară, iar la ultimul atac al gazdelor Georgescu a marcat pentru 30-27.

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Rodrigies -12 goluri, Araujo -6, Da Rocha -3, Quintino -2, Sazdovska -2, Udriștioiu -1, Epureanu -1. De remarcat evoluția bună din repriza a doua a portarului Elena Caraman. Au mai jucat: Șerban – Tamires, Coteț, Jacobsen, Balog (Safta). 

A fost a patra înfrângere a Dunării Brăila în acest tur de campionat, care coboară echipa antrenată de Morten Soubak pe locul 6, cu 22 de puncte la finalul turului. În prima etapă a returului, sâmbătă, 5 februarie, HC Dunărea va juca tot în deplasare, al HC Zalău. 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.