Eveniment de conștientizare a cetățenilor privind consecințele consumului și traficului ilicit de droguri

Astăzi, 25.06.2022, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Brăila (Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, Biroul Siguranța Școlară și Serviciul Rutier) și ai Centrului Regional Galați al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane au organizat, în colaborare cu specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, un eveniment de conștientizare a cetățenilor privind consecințele consumului și traficului ilicit de droguri, care s-a adresat deopotrivă minorilor și adulților.    

Evenimentul a avut loc în zona Primăriei Municipiului Brăila și a fost organizat astfel încât să asigure transmiterea de informații către un public numeros, informații adaptate diferitelor categorii de vârstă ale beneficiarilor.

Astfel, trecătorii, fie ei pietoni, bicicliști ori conducători auto, au fost invitați să participe la un experiment care a presupus derularea de activități precum cititul unui text, aruncarea mingii la coș ori parcurgerea unui traseu cu obstacole, purtând ochelari special concepuţi pentru a induce efectele consumului de alcool, respectiv de droguri ilegale. 

Experimentul a urmărit conștientizarea participanților cu privire la modul în care consumul de droguri, fie ele legale sau ilegale, le afectează echilibrul, viteza de reacție, capacitatea de coordonare a mişcărilor, de a se orienta în spațiu și de a de aprecia distanțele și vitezele. 

Totodată, tinerii au avut posibilitatea de a-și testa cunoștințele privind efectele drogurilor, consecințele consumului și ale traficului de astfel de substanțe, demersul constituind un bun prilej pentru polițiști și specialiștii antidrog de a corecta împreună cu aceștia eventualele informații greșite și dar și de a le transmite suplimentar informații și recomandări preventive. Cei mai informați participanți la activități au fost răsplătiți cu obiecte promoționale puse la dispoziție de Agenția Națională Antidrog.

Cu aceeași ocazie, polițistii rutieri au testat în trafic conducătorii auto cu aparatul etilotest pentru depistarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice, dar și cu aparatul DrugTest pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive. 

Informații și recomandări au primit și părinții, acestea vizând în mod deosebit relaționarea cu minorii, comunicarea cu aceștia, importanța exemplului personal, precum și a identificării timpurii a semnelor care sugerează consumul de substanțe interzise, dar și privind instituțiile care oferă sprijin și consiliere persoanelor care doresc să scape de dependența de alcool, tutun sau droguri ilegale.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.