Găsirea unui tratament pentru combaterea infecției cu coronavirus este tot mai aproape

Profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a anunțat vineri că momentul găsirii unui tratament pentru combaterea infecției cu coronavirus este tot mai aproape. 

Profesorul Alexandru Rafila a spus că peste 100 de pacienți cu forme grave de coronavirus din diverse țări ale lumii s-au vindecat după tratamentul cu medicamentul inovativ american Remdesivir.

„Compania producătoare a acestui medicament, din SUA, a dat publicității primele cifre oficiale legate de un studiu clinic avansat pe care-l desfășoară la nivel mondial. În acest studiu sunt înrolați 4.000 de pacienți din diverse țări din lume. Majoritatea sunt cu forme grave. Deci 2400 au forme grave și 1600 au forme medii. Rezultatele pe care le-a difuzat compania producătoare, Gilead, vin din Chicago, iar din cei 113 pacienți cu forme grave s-au vindecat 111. Au fost 2 decese, dar restul, care erau cu o formă gravă, au fost vindecați. După două-trei zile de tratament, starea pacienților s-a îmbunătățit”, a declarat Alexandru Rafila.

Profesorul Alexandru Rafila a anunțat că România este „suntem într-o fază avansată” pentru includerea României pe lista țărilor care să aplice testarea noului medicament inovativ.

„Suntem într-o fază avansată a discuțiilor ca să aplicăm cu succes, sper, și să avem acces pentru unii pacienți din România la acest medicament inovativ. Sper, de asemenea, ca la sfârșitul acestei perioade, care nu e foarte îndepărtată, acest medicament să obțină autorizația din partea autorităților americane și, ulterior, din partea autorităților de reglementare din alte țări și, în special, din UE, care ne interesează pe noi în mod deosebit”, a mai spus Alexandru Rafila.

Remdesivir este fabricat de compania Gilead Sciences și a fost gândit inițial pentru Ebola, fără însă prea mare succes pentru tratarea acestei maladii, dar mai multe teste făcute pe animale au arătat că este eficient împotriva coronavirusului prezent atât în SARS, MERS și acum COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.