Încă o condamnare cu suspendare pentru senatorul ALDE de Brăila, Mihai Ruse

Senatorul ALDE de Brăila, Mihai Ruse, fostul primar de la Măxineni, a mai primit o condamnare într-un alt dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest dosar Ruse este acuzat de infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

În 29 octombrie 2016, el a fost depistat băut la volan, în jurul orei 18.15, pe raza localității Măxineni, cu o alcoolemie de 0.43 mg/l și a fugit de polițiști, refuzând astfel să fie condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge. În aceeaşi zi, în jurul orelor 21.20, Mihai Ruse s-a prezentat la sediul Serviciului Rutier Brăila şi s-a pus la dispoziţia poliţiştilor, care l-au condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.

Ruse a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăţiei cu procurorii, după cum se arată pe site-ul ÎCCJ, probabil pentru a scăpa mai ușor. Senatorul ALDE, care este și președintele organizației județene a acestui partid, mai are o condamnare de 6 luni închisoare cu suspendare, primită în anul 2018 într-un alt dosar, pentru conflict de interese şi fals intelectual.

Sentința în acest al doilea dosar s-a dat de către ÎCCJ la data de 4 decembrie. Cele două pedepse ale senatorului au fost contopite. Mihai Ruse a primit o pedeapsa finală de 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare. La data săvârșirii faptei Ruse era candidatul ALDE pentru Senatul României și era viceprimar în comuna unde a fost primar până în anul 2012. 

Magistrații au stabilit ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la una dintre următoarele entităţi: Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti sau Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector V Bucureşti. În plus, i s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere ori obligaţiilor ce îi revin pe durata termenului de supraveghere şi/sau a săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Soluția poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

Prezentăm în continuare soluția dispusă de Înalta Curte, care nu este însă definitivă: ”Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi inculpatul Ruse Mihai, în cauza penală ce formează obiectul dosarului nr.168/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Condamnă pe inculpatul Ruse Mihai la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Constată că infracţiunea din prezenta cauză a fost săvârşită de inculpat în concurs real cu infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, prin sentinţa penală din data de 13.11.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr.1548/1/2018, definitivă prin neapelare la 4.12.2018. (…) Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare în elementele ei componente, respectiv: – pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată; – pedeapsa de 4 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. Contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 6 luni şi 4 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală menţionată, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, pe care o sporeşte cu 3 luni şi 10 zile şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an 3 luni şi 10 zile închisoare. Menţine pedepsele accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute pe durata executării pedepsei principale aplicate inculpatului prin sentinţa penală din data de 13.11.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 3 luni şi 10 zile luni închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.