Incendiu la un apartament de pe strada Ghioceilor din municipiul Brăila

Pentru gestionarea situației, la fata locului au fost alocate 3 autospeciale de stingere, 1 ambulanță  SMURD și 1 autoscară. Peste 15 persoane, printre care și copii, evacuate dintr-un bloc de către jandarmi, după ce la etajul 3 al unui bloc situat pe strada Ghioceilor din municipiul Brăila a izbucnit un incendiu. Incendiul a fost sesizat prin apel la 112, duminică, după amiază.

„Proprietara era afară, plângea, era panicată. Pe scară, era fum foarte dens, iar ceilalți locuitori nu puteau ieși din bloc. Ne-am pus imediat măștile contra gazelor și am intrat în scară. Colegul meu a urcat până la etajul 4 – ultimul etaj – și a ajutat oamenii să coboare scările. Nu a părăsit blocul până nu s-a asigurat că toți oamenii au părăsit apartamentele. Ne aflam aproape de locul unde a fost sesizat incendiul și am ajuns primii la locul indicat”, spune unul dintre jandarmii care s-a aflat, de asemenea, în scară și a ajutat la evacuarea persoanelor. Echipajul de jandarmerie a rămas la locul producerii incendiului pentru asigurarea zonei.

Cei doi jandarmi care au pus mai presus viețile semenilor decât ale lor sunt Andrei și Alexandru, primul având o vechime de 5 ani în IJJ Brăila, al doilea 16 ani vechime.

Ajunse la locul intervenției, echipajele operative ale ISU Brăila au constatat ca incendiu se manifesta la etajul 3 al unui bloc cu 4 etaje, fără persoane surprinse in apartamente, întrucât acestea s-au autoevacuat. Incendiul, care s-a manifestat fără flacără deschisă, a fost localizat și lichidat în scurt timp de către salvatori. 

Pentru ca locatarii să poată reveni în locuințe, echipajele operative ale ISU Brăila au derulat misiuni de evacuare a fumului de pe casa scării și apartamente.  

Din apartamentul unde s-a produs incendiul au ars un frigider, centrala termică, și s-au degradat pereții din 2 camere de locuit și bunurile aferente din bucătărie.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurt circuit la instalația electrică din bucătărie.

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.