Începând de astăzi, locuitorii din Vidin au containere noi!

 

Societatea de salubrizare a intrat în sfârșit în posesia noilor containere, achiziționate prin licitație publică. Angajații au început deja montarea primului lot de 138 de containere.

Săptămâna trecută a venit primul transport de containere – 138 la număr – pe care am început să le montăm și deja am început să le împărțim în sectorul deținut de societatea ECO. Au fost mobilate cele două module pe care le avem în sector, respectiv la Piața Săracă – Asociația de Proprietari 580 – în parcarea blocului B și vis-a-vis de gară, blocurile 9 și 10. Începând de mâine vom distribui restul de containere și vom începe din capătul Vidinului, blocurile I – respectiv 17, 18 și 36”, a declarat directorul societății ECO SA, Ionuț Pisică.

Din toate cele patru loturi scoase la licitație, societatea a reușit să obțină 3 dintre ele, fiind vorba despre automăturătoare, trei autocompactoare, o multifuncțională cu cârlig plus containerul de 20mc pentru moluz și 600 de containere de dimensiuni medii. Pentru achiziția tractorului nu s-a înscris nicio firmă la licitație.

SC ECO SA Brăila prestează serviciul public de salubrizare menajeră pentru populație în sectorul delimitat de: str. Împăratul Traian (exclusiv), P-ța Traian(exclusiv), str. M. Eminescu, str. 1 Decembrie 1918(exclusiv), str. Rm. Sărat(exclusiv), Calea ferată – Brăila – Galați, str. Erorilor, DN 221 A Brăila – Galați, șoseaua Bacului, Dunare.

Mașina ”fumigenă” va fi retrasă din circulație

Directorul societății ne-a asigurat de faptul că mașina, care a provocat disconfort cetășenilor și a devenit virală pe rețelele de socializare, va fi retrasă.

În ceea ce privește această mașină, care a creat neplăceri și va mai crea, din păcate, sperăm pentru maxim 2-3 zile, este singura autocompactoare de capacitate mică, care poate transporta containerele de 3,8(n.r. singura mașină din parcul auto al societății, care poate transporta containere mari). Aceste containere le înlocuim acum cu cele noi, care au o capacitate de 1,1. Din cele 600 de containere achiziționate prin licitație, 350 sunt destinate gunoiului menajer, iar restul de 250 sunt destinate colectării selective”, a declarat, pentru realitateadebraila.net, Ionuț Pisică, directorul societații ECO SA.

Societatea de salubrizare se confruntă cu o serie de probleme în ceea ce privește containerele din plastic, care sunt vandalizate. Conducerea societății a făcut un apel către cetățenii care sunt martori la aceste acte antisociale, să anunțe organele abilitate, astfel încât, cei vinovați să fie trași la răspundere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.