Informații oficiale despre români infectați cu COVID-19 în alte țări

Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului României, în conformitate cu informațiile obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate și Ministerul Afacerilor Externe a anunțat în această după amiază că sunt 29 de cetățeni români infectați cu coronavirus în strrăinătate și alți 3 români sunt decedați în Italia din cauza acestui virus.

În conformitate cu informațiile obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, la acest moment, 29 de cetățeni români din străinătate au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19: 23 în Italia, 2 în Namibia, 1 în Spania, 1 în Luxemburg, 1 în Irlanda și 1 în Tunisia.

De asemenea, MAE precizează că 3 cetățeni români au decedat ca urmare a infecției cu COVID-19 în Italia. Practic, încă doi români din Italia au murit în urma infecției cu coronavirus, după ce primul deces se înregistrase în weekend, la o româncă în vârstă de 80 de ani, tot din Italia.

Autoritățile nu au oferit deocamdată informații suplimentare despre cele două noi decese.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.