Întâlnire la prefectură în legătură cu incidentul de marți din zona Colegiului Gh. M. Murgoci

Instituția Prefectului – Județul  Brăila a convocat astăzi o ședință operativă cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție al Județului, ai Poliției Locale, Inspectoratului de Jandarmi Județean precum și cei ai Inspectoratului Școlar Județean și ai Colegiului Național Gh. M. Murgoci, în contextul incidentului violent petrecut marți, 21 ianuarie 2020, în fața Colegiului Național Gh. M. Murgoci.

Scopul acestei întâlniri a fost acela de a identifica vulnerabilitățile care au putut conduce  la producerea acestui incident, astfel încât să crească gradul de siguranță în școli și să se prevină delincvența juvenilă în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar.

Astfel, în ceea ce privește structurile MAI și de ordine publică, s-a decis asigurarea unei prezențe cât mai active a polițiștilor și jandarmilor în școli și în zona adiacentă unităților de învățământ și intensificarea acțiunilor de patrulare în zonă.

De asemenea, la nivelul ISJ Brăila, s-a dispus respectarea cu strictețe de către directorii unităților de învățământ, a regulamentelor de ordine interioară, care interzic printre altele, părăsirea incintei unității școlare în pauze, un capitol încălcat foarte des de către unii elevi.

Totodată, s-a transmis responsabilizarea directorilor cu privire la transparența și comunicarea imediată a acestor cazuri pentru preîntâmpinarea unor situații similare ori degenerarea unui conflict violent aplanat doar la nivel școlar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.