Istoricul pompierilor brăileni la comemorarea a 171 de ani de la bătălia din Dealul Spirii

La data de 13 septembrie 2019, pompierii din România comemorează 171 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, care a rămas în istoria neamului ca un act eroic al pompierilor militari în apărarea Revoluţiei de la 1848. Totodată, revoluţia a consacrat pentru totdeauna virtuţile patriotice şi jertfa de sine pentru idealurile democraţiei şi independenţei ale pompierilor militari.

Ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită dintotdeauna ca fiind Ziua Pompierilor din România, însă a fost legal oficializată mai întâi după război, apoi prin Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, dar şi prin H.G.R. nr.1490/2004, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dunărea al județului Brăila a pregătit mai multe activități care s-au desfășurat cu ocazia Zilei Pompierilor din România.

Cu prilejul Zilei Pompierilor din România, la Brăila a fost organizat un semimaraton, desfășurat între Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan și ISU Dunărea Brăila, organizat de plt. adj. Mazâlu Costel și Cobzaru Laurențiu. La acest semimaraton a participat și personal din cadrul ISU Dunărea Brăila

Tot cu prilejul acestei zile au avut loc avansări în grad înainte de termen a unui ofițer și cinci subofițeri.

De la ora 11.00, a avut loc vernisajul expoziției „Eroii de lângă noi” prilejuită de Ziua Pompierilor din România, organizată de Muzeul Brăilei „Carol I”, cu sprijinul Muzeului Național al Pompierilor.

Evenimentele dedicate acestei zile au cuprins și slujba pentru pomenirea eroilor pompieri și acatistul Patronului Spiritul al pompierilor Sf. Iosif Cel Nou de la Partoș și s-a încheiat cu depuneri de flori la mormântul Eroului pompier brăilean locotenent major Ioan Martac.

Inspectorul șef al ISU Dunărea, col. Cristian Ion, a mulțumit Muzeului Brăilei “Carol I” pentru organizarea expoziției „Eroii de lângă noi” prilejuită de Ziua Pompierilor din România și a trecut în revistă un scurt istoric al pompierilor la Brăila.

”Cea mai veche mențiune documentară despre pompierii din Brăila datează din 1831, mai precis de la aplicarea Regulamentului Organic în Țara Românească și constă în porunca Divanului Săvârșitor al Principatului Valahiei către Magistratul orașului Brăila. Acest act se poate numi Certificatul de naștere al pompierilor brăileni. Serviciul de combatere a incendiilor a fost dotat cu două tulumbe, cumpărate de la Odessa în 1834, iar pentru inițierea pompierilor în utilizarea lor, a fost numit, de la București, un om cu experiență în acest meștesug.
În 1863 a fost realizat un local special pentru pompieri, opera a arhitectului Dumitru Poenaru, pe strada Orientului.
Secția de pompieri a orașului Brăila s-a înființat la 1 aprilie 1874, în cadrul Bateriei Galați din Divizia a III-a prin Legea privind reorganizarea serviciului de pompieri pe baze militare din 12 martie 1874. Acest moment a consfințit militarizarea, în cea mai mare parte, a serviciului de pompieri și preluarea de Secția de pompieri a unor prerogative ale artileriei teritoriale.
Despre bravura dovedită de pompierii brăileni s-a auzit și în capitală. Astfel, ca urmare a intervențiilor curajoase și deosebit de periculoase la Moara Violatos, din 24 și 25 iulie 1912, au fost distinși 3 pompieri de către însuși regele Carol I prin Înaltul Decret Regal nr. 3654 acordându-li-se brevetele și medaliile ,,Bărbație și Credință”.
Un moment de seama în evolutia pompierilor braileni l-a constituit înfiintarea, în februarie 1937, a Companiei de pompieri Brăila în baza Legii 56/1936, care reglementa activitatea pompierilor militari și civili din România. După cel de-al Doilea Război Mondial pompierii brăileni și ofițerul cu prevenirea incendiilor s-au preocupat de organizarea prevenirii și stingerii incendiilor în Raionul, de atunci, Brăila.
La 18 mai 1961, ia ființă Compania a II-a de pompieri Brăila, cu sediul în incinta Combinatului de Celuloza și Hârtie.
Ca urmare a reorganizării teritoriale, în 1968 se înființează Grupul de pompieri al județului Brăila cu sediul în strada Orientului, iar din 1974 s-a mutat pe bulevardul Dorobanți nr. 468, actualul sediu al ISU Dunărea Brăila.
Activitatea instituției a câștigat și mai mult în operativitate în perioada de după Revoluția din 1989, prin înființarea pichetelor (actual gărzi de intervenție) din orașele Ianca și Însurăței în 1995 și Faurei în 2003.
Începând cu 15 Decembrie 2004 prin unirea pompierilor militari cu protecția civilă, s-a format actuala structura destinată asigurării managementului situațiilor de urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dunărea Brăila, care asigura în zona de competență coordonarea, îndrumarea și controlul activităților de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență.
Anul 2005 marchează apariția Comitetului județean și Comitetelor locale pentru Situații de Urgență, organisme de conducere, coordonare și gestioare a activităților de prevenire și intervenție în situații de urgență, conduse de Prefect și respectiv Primarii unităților administrativ teritoriale.
Începând cu anul 2006 se intră în etapa profesionalizării instituției, prin înlocuirea militarilor în termen cu personal angajat, în vederea creșterii gradului de operativitate în îndeplinirea misiunilor și atribuțiilor specifice.
Pentru reducerea timpilor de răspuns, în anul 2018, se înființează în comuna Măxineni un punct de lucru care deservește partea de nord a județului, iar în luna octombrie 2019 se va deschide o astfel de subunitate în comuna Dudești.
Pompier salvator nu înseamnă doar acel erou care cu mijloacele pe care le mânuiește și de cele mai multe ori APA, ci și pompierul scafandru, alpinist, chimist, pirotehnist și nu în ultimul rând paramedicul SMURD. Ei toți pot îndeplinii misiunile la care sunt solicitați în funcție de necesități.
Nu trebuie să-i uităm pe acei oameni care sunt în spatele celor pe care îi vedeți la intervenții.
Suntem o familie mare, familia pompierilor – cu bune și cu mai puțin rele.
Le mulțumesc pentru curajul, devotamentul și profesionalismul de care dau dovadă, pentru faptul că nu obosesc să salvaze, să ocrotească vieți și să fie un exemplu de implicare civică” a spus colonel Cristian Ion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.