La 19 ani, depistat noaptea la volan cu o alcoolemie de 0,6 mg/l

La data de 11 septembrie a.c., poliţiştii l-au depistat în trafic, pe raza municipiului Brăila, pe un brăilean, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa alcoolului.

În noaptea de luni spre marți, în jurul orei 02:00, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila l-au oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr, în vârstă de 19 ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Dorobanţilor.

Tânărul aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,60 mg/l. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.