Liberalii critică gestionarea crizei PPA! VV Jr: ”Trebuia să fie instituită carantină, pază militarizată. Timp de 10 zile nimeni nu intra și nu ieșea!”

Felul în care a fost gestionată criza pestei porcine africane, în județul nostru, a fost criticat de liberali. Consilierul județean Vasile Varga consideră ca, dacă autoritațile locale își dădeau interesul de la bun început, nu se ajungea în situația de a ucide sute de mii de porci.

Aș depăși granițele cunoștințelor mele dacă v-aș vorbi despre situația la nivel național, zilnic sunt materiale în presă legate de acest subiect și vedem cu ochii noștri ce se întamplă la nivel național. Din discuțiile purtate cu medici veterinari, această boală era prezentă la noi în țară de ani buni, cum a fost posibil să ia amploare acest fenomen galopant, nu va pot spune. La noi în zonă a început cu județul Tulcea. Acolo a fost semnalat primul caz de pestă porcină. De acolo ar fi fost necesară implementarea măsurilor de prevenție și securitate, de la mistreții purtărori de boală, la securizarea zonei de carantină. Nici la această oră, nu s-a luat nicio măsură cu privire la porcii mistreți, atât în județele direct afectate, Tulcea și Brăila, cât și în celelalte județe unde nu s-a semnalat prezența virusului. Autoritățile ar fi tebuit să acorde o atenție mult mai mare asupra acestei boli, iar în localitatea unde s-a semnalat prima dată un caz de pestă, trebuia să fie instituită carantină, pază militarizată. Timp de 10 zile nimeni nu intra și nu ieșea din localitate, evitând împrăștierea virusului din localitate în localitate. Consider că ar fi fost singura soluție salvatoare”, a declarat consilierul județean Vasile Varga.

Autoritățile au dat asigurări că procesatorii afectați, dar și micii gospodari vor fi sprijiniți. Asta în condițiile în care vor și mai au posibilitatea să își țină afacerile în picioare.

 

Vasile Varga: „Dețin o mică firmă la noi în județ(…)Și la mine a fost semnalată prezența virusului PPA

 

Consilierul județean Vasile Varga ne-a povestit, cum el personal are de suferit de pe urma virusului pestei porcine africane. Familia consilierului deține o mică fermă în localitatea Siliștea, unde a fost confirmată recent existența virusului PPA la suine.

Mai mult, consilierul liberal consideră că despăgubirile nu sunt corecte față de cei care cresc porci de rasă, pentru montă, valoarea lor fiind mult mai mare decât sumele acordate de autorități.

Vedeți dumneavoastră, unii nu vor avea ce pune pe masa de Crăciun, alții s-au trezit peste noapte cu afacerea, de o viața, distrusă. În cele două mari ferme brăilene există exemplare de vieri, de o valoare foarte mare. Vorbim aici de 6-7000€ per vier, sunt porci speciali, de montă. Întrebarea mea este dacă vor fi despăgubiți la valoarea mediatizată de 10-12 lei/kg, sau valoarea animalului în sine, astfel încât fermele să se poată reabilita evitând astfel falimentul. În aceeași situație mă aflu și eu. Dețin o mică firmă la noi în județ, unde cresc rasele de porci Mangalița și Bazna. Și la mine a fost semnalată prezența virusului PPA. În această dimineață echipele DSVSA au început sacrificarea tuturor porcilor. Ramane de văzut la comisie, cum si când îi vor despăgubi pe toți cei afectați. Este trist pentru noi, românii, că nu vom avea ce pune pe masa de Crăciun în familie”, a declarat consilierul județean Vasile Varga.

Fondurile necesare pentru despăgubirea fermierilor afectați de PPA sunt asigurate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, cu încadrarea în bugetul aprobat cu această destinație și vor fi rambursate ulterior de Comisia Europeană, în conformitate cu deciziile Grant.

1 COMENTARIU

  1. Are dreptate domnul Varga! Au scapat situatia de sub control! Trebuia intervenit in forta din prima. Daca se intampla asa ceva in Germania intra cu armata peste ei si nici nu avea nimeni tupeu sa comenteze. La noi toti prostii se cred medici, stiu ei mai bine, si uite asa s-a extins virusul de nu mai avem carne de porc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.