O masina s-a răsturnat, vineri dimineață, pe marginea drumului national 2B, la ieșirea din localitatea Lacu-Sarat spre Silistraru. 

În această dimineață, șoferul unui autoturism care probabil nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabil umed și ceață, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe marginea DN 2B.

Șoferul autoturismului, în vârstă de 40 de ani, din Brăila, transporta două învățătoare, în vârstă de 39, respectiv 55 de ani, care făceau naveta din municipiu către o școală din județ. Cele două femei au suferit vătămări corporale, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

Articolul precedentDasaev rămâne în arest preventiv până pe 15 ianuarie 2019
Articolul următorUn primar din județul Vrancea mort într-un accident pe un drum județean din Brăila