Ministerul Transporturilor a dat ok-ul pentru începerea lucrărilor la pod! Durata de execuție este de 17 luni!

 

Ministerul Transporturilor a emis miercuri, 19 decembrie, autorizaţia de începere a lucrărilor de construire la infrastructura podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila. Amplasamentul podului este situat la km fluvial 165+800 (kilometraj pe Dunăre măsurat de la Sulina), peste fluviul Dunărea în zona Brăila, pe teritoriul administrativ al localităţilor Brăila şi Vădeni, aparţinând judeţului Brăila şi pe teritoriul administrativ al localităţilor Smârdan şi Jijila, aparţinând judeţului Tulcea.

Ministerul Transporturilor a emis miercuri autorizația de începere a lucrărilor de construire la infrastructura podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila, durata de execuție prevăzută fiind de 17 luni, de la data demarării efective a lucrărilor.

Lucrările la acest obiectiv de investiții presupun mai multe etape. În această primă etapă se vor executa cele două turnuri ale podului, pe malul Dunării (fundații și elevații), în zona județelor Tulcea și Brăila, precum și primele lucrări la zona de ancoraj a podului, situată în județul Tulcea. Acestea reprezintă partea cea mai importantă a infrastructurii podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila pentru că, de cele doua turnuri de susținere, se va lega toată suprastructura podului”, a declarat președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac.

Lungimea totală a podului de la Brăila este de 1974 m cu o deschidere centrală de  1120 m şi două deschideri laterale de 489 m şi, respectiv, 364 m. Valoarea lucrărilor autorizate, fără TVA este 139.541.150 lei. Durata de execuţie prevăzută în autorizaţie este 17 luni de la data începerii efective a lucrărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.