O nouă rundă de negocieri maraton pe marginea programului de guvernare au loc astăzi, la Vila Lac. PNL, USR-PLUS și UDMR bat în cuie ultimele detalii pentru Sănătate și Justiție. Coaliția trebuie să decidă dacă va crește salariul minim și cu cât vor fi majorate pensiile și alocațiile, transmite Realitatea Plus. 

Liderii partidelor de centru-dreapta trebuie să finalizeze programul de guvernare zilele acestea. 

Negocierile de astăzi vor viza Sănătatea, Justiția și o parte din Finanțe. În privința nivelului salariului minim, acesta ar putea fi înghețat sau majorar cu 3-4 procente, menționează Realitatea Plus. 

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, la începutul întâlnirii, că este posibil ca negocierile pe tema programului de guvernare să nu se finalizeze astăzi. Întrebat despre numele miniștrilor, fostul premier a precizat că vor fi anunțate după încheierea negocierilor. 
”Chiar dacă nu îl finalizăm astăzi, o să-l finalizăm în timp util astfel încât să putem prezenta lista guvernului și programul de guvernare imediat după desemnare. Acum, prioritară este constituirea Camerelor, astfel încât să poată demara consultările de la Cotroceni declanșate de Președintele României”, a spus Orban. 
Întrebat despre posibilitatea ca guvernul să depună jurământul și să fie audiat în Parlament săptămâna viitoare, fostul premier a răspuns: ”Cred că, dacă există bunăvoință, prevederile regulamentare permit, dar să vedem cum se va așeza Parlamentul. În ceea ce ne privește, ne vom face temele, vom munci până vom avea gata programul de guvernare, lista guvernului, protocolul de coaliție și toate celelalte elemente de negociere.”

Sâmbătă seară, la finalul negocierilor care au durat nouă ore, premierul desemnat pentru viitorul Guvern de coaliție, Florin Cîțu, a anunțat că ”doua treimi din programul de guvernare au fost agreate de echipele celor trei partide.” 

Partenerii de coaliție au căzut de acord asupra împărțirii șefilor de agenții și a secretarilor de stat. Printre altele, PNL a primit ANAF și Casa de Pensii, iar USR-PLUS – CNAS și Garda de Mediu. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti