VIDEO | Pachete trimise de români în Franța, controlate la sânge. Alimentele, aruncate la gunoi

Zeci de colete trimise în Franța de cetățeni din Republica Moldova, dar și România, au fost distruse sau confiscate, în urma unui control efectuat de oamenii legii Nisa. Mai multe autoutilitare au sosit din România şi Republica Moldova, umplute cu pachete comandate prin internet. Livrările aveau loc pe drumul public din districtul Bisericii ruse de la Nisa, unde se adunau mai mulţi locuitori.

500 de colete, 500 de clienți care vin în cartier și îl paralizează”, a spus Richard Gianotti, șeful poliției municipale, alertat de acest fenomen recurent al vânzărilor stradale.

În ajunul sărbătorilor de iarnă, ofițerii de poliție municipali, ofițerii vamali și agenții DREAL (direcția regională de mediu) au desfășurat vineri o operațiune comună spectaculoasă.

Conducătorii auto care se ocupau cu livrări au fost amendați și trei dintre cele patru autoutilitare pline cu bunuri au fost confiscate. Acestea vor fi returnate după achitarea amenzilor vamale.

Vehiculele au fost aduse înapoi la MIN după-amiaza pentru a fi percheziționate temeinic.

Au fost confiscate produse alimentare perisabile (carne, măruntaie, preparate din carne, etc.), transportate fără respectarea condiţiilor de depozitare, dar și 240 de pachete de țigări de contrabandă și 250 de litri de alcool. Aparatele și mobilierul au fost returnate.

Alimentele confiscate nu vor încărca mesele festive. Au fost distruse de serviciul de curățenie.

Prin această operațiune, orașul Nisa speră să descurajeze noile sosiri ilegale din țările est-europene.

 

 

Sursa: Realitatea de Diaspora

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.