Premierul interimar, Ludovic Orban, a reluat, vineri, apelul către românii aflaţi în ţări afectate de coronavirus să evite orice deplasare care nu este necesară, precizând însă că nu li se va interzice să vină în ţară de sărbători, dar trebuie să ştie că vor sta în carantină fie la spital, fie acasă.
„Încă din momentele în care s-a văzut dimensiunea epidemiei, am rugat românii din regiunile afectate să evite orice deplasare care nu este necesară, pentru că, la urma urmei, nu fac altceva decât să-şi pună în pericol membrii familiei, să-şi pună în pericol prietenii. Sigur, asta nu înseamnă că nu mai poate să vină nimeni din Italia, dar sunt câteva zone care sunt afectate, unde există un risc de contaminare cu COVID şi acolo trebuie să existe precauţie. Nimeni nu zice să nu vină românii de sărbătoarea creştină a Paştelui, dar este preferabil. Asta este problema, pentru că dacă vin dintr-o localitate afectată, intră automat în carantină instituţionalizată, iar dacă vin din zone unde există o contaminare ridicată, zone cu risc, vor fi în carantină sub formă de izolare la domiciliu„, a declarat Ludovic Orban.
În legătură cu acţiunile de prevenire şi combatere a coronavirusului, premierul interimar a spus că principalul element pe care el contează este „responsabilitatea cetăţeanului”. Premierul a fost citat de Agerpres.