Presă: Mihai Chirica, primarul Iașului, are o proprietate cu biserică privată în curte – VIDEO

Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, ar deține – prin intermediul firmei fratelui său – un teren de 4.200 mp în localitatea Frasin din județul Suceava, pe care se află o casă de 160 mp utili, patru foișoare, din care unul de 80 mp, cramă, heleșteu și chiar și cu o biserică personală în curte, relateză reporteris.ro.

Jurnaliștii de la ReporterIS mai scriu că Eurodesign Consulting, firma fratelui lui Mihai Chirica, a avut în 2018 un profit de numai 2.000 de euro – o sumă mai mică decât salariul pe o lună al primarului ieșean.

Ioan Chirica este singurul asociat al firmei, al cărei cod CAEN este „activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”. Compania figurează cu zero salariați anul trecut, la fel ca și în ultimii șase ani.

Proprietatea a fost cumpărată în 2014, după mai multe tranzacții, iar – potrivit sursei citate – casa la roșu și o parte din teren (de 1.527 mp) ar fi fost subevaluate la un notar din Giurgiu. Jurnaliștii scrius că suma declarată a fost de doar 7.000 de euro, dar taxele notariale au fost plătite la o valoare tripă, de 20.000 de euro.

Citiți mai multe pe reporteris.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.