Programul evenimentelor pregătite pentru Sărbătoarea Zilei României

Sâmbătă după amiază s-au desfășurat primele acțiuni din perioada Târgului de iarnă organizat de primăria Brăila. De la ora 16.00 s-a desfășurat primul traseu din Parada portului popular, a datinilor și tradițiilor de iarnă, pe traseul: Dispecerat Braicar (Bariera Călărașilor)-Str.Pietății- Școlilor– Bulevardul Independenței – Platou Primărie, unde manifestările au continuat cu un spectacol de muzică și dansuri populare.

Duminică, 1 Decembrie, de Ziua României, evenimentele vor începe dimineață și se vor încheia seara. Dimineață, primăria a pregătit 3400 porții de fasole cu cârnați, iar seara se vor aprinde luminile de sărbători.

Programul acțiunilor programate cu ocazia zilei de 1 Decembrie, pe Platoul din Piața Independenței:

Ora 09.50 – Întâlnirea oficialităților civile și militare. Participă de asemenea reprezentanți ai clerului, ai serviciilor publice deconcentrate, ai partidelor politice, ai agenților economici, ai mass-mediei, cetățeni.

Ora 10.00– Ceremonialul militar și religios: Semnalul Trompetului, Marșul de întâmpinare, Prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă și trecerea în revistă a gărzii de onoare, Intonarea Imnului Național al României. Serviciul religios oficiat de soborul de preoţi.

Ora 10.10 – Rostirea alocuțiunii referitoare la sărbătorirea Zilei Naționale a României: Prefectul Județului Brăila – George Adrian Paladi; Prof. Univ. dr. Ionel Cândea – Manager Muzeul Brăilei ”Carol I”;

Ora 10.20- Moment Artistic susținut de Muzica Militară și colaboratori

Ora 10.25 – Deplasarea oficialităților și a celorlalți participanți la locul de primire a a defilării militare. Realizarea dispozitivului de defilare.

Ora 10.30 – Defilarea blocului de paradă si defilarea Muzicii Militare

Ora 10.40 – Depuneri de buchete de flori cu însemnele naţionale (panglică tricolor, aranjament floral în culorile drapelului României) la monumentul eroinei Ecaterina Teodoroiu.

– Primăria Municipiului Brăila

– Consiliul Judeţean Brăila

– Instituţia Prefectului Judeţ Braila

– Garnizoana Brăila (I.J.J, I.P.J, ISU, D.J.I, O.J.T.S, S.P.F )

Ora 11.00 – Spectacol de muzică populară dedicat Zilei Naţionale a României

Evoluează: Maria CIOCAN,  ZINAIDA JULEA

Ansamblul “Lozioara” din Străşeni, Republica Moldova

Ansamblul   ”Studioul de Majorete IUVENTA” din Cahul, Republica Modova

Ora 9.00 – Fasole cu cârnați – Primăria Municipiului oferă 3400 de porții de fasole cu cârnați

Ora 16.00 Parada portului popular, a datinilor și tradițiilor de iarnă, pe traseul: Viziru (IMB)– Calea Călărașilor – Bariera Călărașilor – Piața Independenței

Ora 16.40 – Aprinderea Iluminatului de sărbători în municipiul Brăila

Ora 17.30- desfășurare program:

  • Program artistic susținut de Palatul Copiilor Brăila
  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri- “Mugurelul-Mărgineanca”Dorohoi-Botoșani
  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri- “Armonia”Oradea-Bihor
  • Ansamblul “Lozioara” din Străşeni, Republica Moldova
  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri- “Ozana” Târgu Neamț-Neamț
  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri- “Romanița”Chișinău
  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri- “Plaiurile Sâmbureștilor”- Sâmburești-Olt
  • Ansamblul ”Studioul de Majorete IUVENTA ”  din Cahul, Republica Modova
  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri -”Plai Bucovinean” Dorna Cândrenilor-Suceava
  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri -”Mugurelul” Sighetu Marmației-Maramureș
  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri- “Cătălina”-Iași 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.